joi, 30 august 2012

Guest post - suflet de artist!

Am scris acest post acum mai bine de doua saptamani, cu entuziasm maxim. Asteptam foto ca sa il public.
Nu o sa-l trag de urechi pe tanarul nostru artist, ca nu mi le-a trimis, pentru ca a fost extrem de ocupat, cu ceva ce ... sper eu sa fie subiectul unui post viitor :)

Cititi cu inima deschisa cele ce urmeaza! Este lung, dar merita :)
Va dau detalii la sfarsit :) dupa ce trageti aer in piept de cateva ori si ... sper sa reusiti sa reveniti (doar daca doriti) cu picioarele pe pamant(-ul asta atat de ancorat in "realitate", pe care il taraganam fiecare dupa noi).


Cum a început totul?
Am știut că orașul nostru are nevoie de un astfel de festival pentru a se reinnoi, pentru a căpăta o nouă formă.


Am fost inspiraţi de un sentiment profund, din păcate uitat uneori şi uzat în timp, dar totuşi ţâşnind la suprafaţă din când în când, vorbim de nevoia omului de a dărui, fără a aştepta ceva în schimb.
De exemplu, muzicianul adevărat este în primul rând artist, el cântă din plin entuziasm, răspunzând la o chemare interioară, şi nu motivat de recompensă. Defapt, drept recompensă poate fi de exemplu alungarea încruntării de pe fruntea oamenilor, care trec întâmplător pe lângă cântăreţul străzii… 

Nu am avut intenţia să creăm un festival de uriaşe proporţii, ci doar de a ridica morala oraşului, de a dărui generos altora din ce avem noi din plin.
Zilele Cadou au durat trei zile, constând în spectacolul stradal al acelor artişti (muzicieni, actori de pantomimă, magicieni, caricaturişti, dansatori etc.) care au înţeles şi au simțit esenţa dăruirii altruiste şi au participat cu mare drag la învigorarea unui orăşel.
Mesajul însuşi a fost tocmai titlul festivalului. Este din ce în ce mai evident, că lumea modernă europeană este condusă aproape în totalitate de bani. Ne-am înfundat atât de tare în această capcană, că avem impresia că fără bani nu putem exista. 
Noi, organizatorii, credem, că se poate şi altfel, şi suntem siguri ca toţi am trăit deja minunata experienţă a dăruirii altruiste. Cine cunoaşte acest sentiment, şi dăruieşte fără a aştepta ceva în schimb, deja ştie, că în final, primeşte la rândul său tot ce are nevoie pentru a fi fericit.
Bineînţeles, asta nu înseamnă, că am interzis recompensa, cine a dorit, a putut să ofere artistului preferat un zâmbet, o ciocolată, nişte mărunţişuri, sau să i se alăture cântatului.
Poate acest eveniment a ajutat la apropierea oamenilor, a vecinilor, a prietenilor, a familiilor. Deasemenea artiştii care au sosit de pretutindeni au fost cazaţi de locuitorii oraşului.
Trei zile și trei nopți, micul oraș a fost stăpânit de artiștii care și-au manifestat talentul lor în stradă în diferite locații ale orașului (școli, centru, lăngă biserici, stații de autobus, gară, piață etc) oferind acel cadou pe care mulți și-l doreau. Astfel orașul a înflorit în fiecare zi, oamenii zâmbeau, artiștii au fost încântați, toată lumea era fericită. 

Ah! și să nu uit, în fiecare seara, după ce artiști au cântat, dansat în străda, seara au fost invitați in cele mai frumoase locaruri din oraș, astfel spectacolul a continuat simultan și pe timpul nopții.

Am avut posibilitatea de organiza acest festival dar de a și participa ca și cântăreț. 
A fost o experiență de neuitat pe care aș dori-o să se repete. Nu putea fi mai minunat să vezi și la tine în oraș oameni care se opresc, nu se mai găndesc că cineva îi așteaptă sau că tocmai au întârziat de la serviciu, și te ascultă!
Te ascultă pe tine, artistul care fără a cere vre-o recompensă, ți se dăruiește un zâmbet, un bănuț, o prăjitură, dar și ceva mai important aplauze.

Nu voi uitat niciodată acele momente în care, o bătrinică a stat alături de noi mai multe ore ascultându-ne cu ochii uneori înlăcrimați, dar știam că este fericită. Probabil nu a mai văzut atat de aproape artiști sau poate deja a uitat, sau nici nu știu. Dar un lucru a fost cert: i-a plăcut
La final, înainte să plece a venit și mi-a spus la ureche: Bravo, nu am nimic ce v-aș putea dărui, doar aceste cuvinte: Sunțeti minunați! Mult Succes!
Acesta a fost doar un exemplu. 
Să nu uit de acele doamne care au ieșit cu coșulețul lor plin de prăjituri gustoase și le-au împărțit nouă. 

Îmi aduc aminte și de ziua în care am cântat în gară. Oamenii au crezut că am pierdut trenul, dar nu. Noi eram acolo pentru întâmpina călătorii care sosesc în orașul nostru cu muzică și voie bună.

În ultima zi a festivalului a avut loc activitatea principală.
Seara toți artiști au cântat, dansat și-au manifestat arta împreună. Toți la un loc. 
Da! Chiar așa! Fără sonorizări, fără reguli.
În fața casei de cultură s-au strâns mulți oameni care au venit să ne vadă. A fost de neuitat. 

Ah și au fost și niște artiști care făceau acrobații cu foc. Atăt de mult mi-a plăcut atunci când noi cântam iar ei înălțau și învârteau focuri în aer... A fost chiar spectaculos. 

Am reușit să oprim timpul, să evadăm într-o lume mai frumoasă, plină de culoare și să uităm puțin de acea lume în care banii și stresul sunt principale subiecte. 

Ah și să nu uit de prieteniile noi care s-au creat. Fiecare festival îmi aduce meru prieteni noi. Așa a fost și acum! :)

Nu am avut un plan concret, ne-am orientat după dorințele artiștilor.
Nu a existat grabă!
Nu a existat câștig!
Nu a existat pierdere!

Deci cam asta fost! :)
Have a nice day!

Bobby

Si acum sa explicitez ...
Bold-urile imi apartin. 
Citesc, si recitesc, si imi vine sa plang ca nu am fost si eu printre ei, sau ca nu au venit ei printre noi.
"Sarbatoarea" despre care ati citit, a avut loc la inceputul lui august, le doresc sa fie startul unei traditii minunate!
Asa cum i-am spus si lui ... mi-as dori ca ceea ce mi-a descris, sa se intample la scara larga, cel putin  ... lunar :)

Dar cine este "el" ? 
:) 
Este un tanar Visator ... pe nume Bobby, de 18 ani.

Ne-am cunoscut cand m-a contactat pentru ca vroia kefir si kombucha, apoi mi-a cerut si miere. S-a scuzat ca are ceva activitati in care este prins, si nu imi poate multumi indeajuns, la livrarea mierii, si din una in alta mi-a povestit in cateva cuvinte, foarte inflacarat, despre un Festival la care "surubareste". 
Mi s-a parut atat de incredibil ce mi-a povestit, incat l-am rugat sa-mi scrie mai pe larg, cand gaseste ragaz, apoi mi-a venit ideea unui "guest post" pentru ca prea frumos a scris si nu aveam cum sa reproduc, dar vroiam neaparat sa va impartasesc ceea ce am aflat de la el. 
Mi se pare din alta lume ... dintr-o lume in care doar niste copii/adolescenti, cu entuziasmul si puterea lor de a misca muntii din loc, pot concepe, si duce la bun-sfarsit asa ceva ... 

I-am cerut sa-mi dea detalii despre el insusi ... vroiam sa aflu mai multe despre unul din oamenii care a facut posibil asa ceva. Si el mi-a dezvaluit cate ceva ...
Foarte mult timp, aproape 11 ani am practicat dansul sportiv de performanta. Dupa un timp am descoperit muzica si cant de 2 ani. Am cantat in mai multe trupe, am participat la diferite consursuri, festivaluri. Mi-as dori mult sa urmez o cariera in aces domeniu [...]
Nu am blog, desi mi-as dori mult. Dar nu am timpul necesar sa scriu mereu...
ahh inca ceva cant si la chitara.
BOOK este un blog care a pornit la initiativa unui grup mic de colegii, carora le place sa citesca si le place in general litaratura.
SZINKRON este un alt blog, este blogul trupei amatoare de teatru al orasului Gheorgheni din care fac si eu parte, si aces blog momentat este in pauza(suntem in vancanta) Nu cred ca intelegi deoarece este in ungureste.
In orasul in care studiez, 80% dintre locuitori sunt unguri, dar asta nu m-am impiedicat niciodata sa nu fac ceea ce imi place. (raspuns la intrebarea mea despre cum este sa traiesti intr-o comunitate majoritar maghiara) Vorbesc si ungureste, si romaneste si engleza, putin franceza dar foarte rar, cand ma duc la vreun festival francofon.
Sunt sigur ca nu conteaza daca esti ungur, roman sau tigan, important e sa fi om :)
Siteul despre "zile cadoului", este siteul pe care l-am facut cu un prieten, cu ocazia acestui festival. Eu am fost cel care a organizat si scris in romaneste, de aceea am scris, din descriere anumite parti, de acolo, la inceput :D Dar nu ne-am semnat...Consideram ca asa e mai bine, sa fim anonim. De acceea nu am facut trimitere directa la site :D (raspuns la inrebarea mea referitoare la site-ul pe care l-am gasit, singurul, cu info vagi, despre subiect, site care repeta anumite fraze din ce imi povestise el)

Nu ii cunosc pe ceilalti organizatori, doar pe el, dar zic un mare "jos palaria, Domnule"! pentru ce s-a organizat in Gheorgheni de Harghita, la inceputul lui august.

Cat despre anonimatul mentionat in final ... eu as striga din toti rarunchii ca am avut curaj sa gandesc si sa sustin un asemenea proiect ... Sa vina si altii, sa lase grijile si sa incerce sa schimbe ceva, pe dinauntrul lor, in bine, macar pt cateva zile daca nu pe termen mai lung ... 

Stiu, sunt poate mai copila si mai visatoare decat ei ... lumea nu este asa ... 
De ce nu poate fi asa?! Ce ar avea de pierdut? Ce ar fi rau in exteriorizarea unor emotii pozitive, in a fi mai pozitiv in general, in a zambi pe strada, in a-ti arata aprecierea fata de un om care te binedispune, sau fata de oameni in general? 
De ce copiii astia reusesc sa vada viata atat de simplu si de frumos, si noi(sau mai ales voi) reusim sa o complicam si sa o minimizam in asemenea hal?
Sa mai continui ... ?

Mai bine va invit pe voi ...

Inca un lucru m-a frapat, din povestile lui. Pe mine, cea care traieste inconjurata de oameni 99% de etnie romana, si nici nu m-am plimbat mult prin tara, pentru a realiza cum e sa traiesti in zone in care etnia romana sa fie minoritara.
Nota : in Ardeal este ponderea cea mai mare de populație maghiară(6% in intreaga Romanie), în special în județele Harghita (84,61%) șiCovasna (73,81%). Sursa Wikipedia.

Ma dau mare ca sunt extrem de toleranta si nu judec pe nimeni, nu generalizez sau treburi dinastea, insa nu am prea fost pusa in situatii, pentru a sti exact cum reactionez.
O povestioara mi-a placut mult, si m-a intristat putin reactia, desi este posibil ca si eu sa fi reactionat la fel ca cei despre care mi-a povestit
[...]nu mai stiu daca dupa Zilele Cadoului, in orasul nostru s-a ridicat un record si anume peste 2535 de persoane au dansat in acelasi timp 20 de minute Csardas (dansul traditional unguresc) in centrul orasului. Au fost si eu printre acei 2535 de oameniii care ne-am imbracat in haine traditionale :D alb, negru si rosu. A fost slendid. Cel mai mult mi-a placut cand a sosit o familie din Dambovita care erau prin zona, si au auzit ce se organizeaza, si au si participat. La final au primit si diploma speciala. Cand domnul a preluat diploma a spus ceva de genul: Credeam a sunt inr-o tara din occident, nu mi-am dat seama ca sunt in Romania si ca ma pot simti bine dansand langa un tigan, roman sau ungur. E nemaipomenit ceea ce pot face oamenii cand sunt impreuna.... a mai zis el ceva pe acolo dar asta am retinut. :) Mi-a plcut mult! [...]
Tin sa intaresc faptul ca si mie mi-a placut, prietene Bobby, si ma intristez ca exista surprindere intr-un asemenea context, pe cand ar trebui sa fie o normalitate! Ar trebui sa fim Oameni, mai inainte de a fi etnii, natiuni, rase, partide, congregatii etc
Stiu, iar traiesc intr-o bula roz ...

Daca doriti sa-i mai adresati intrebari lamuritoare (ca eu l-am zapacit destul :) ), sunt sigura ca ne va onora cu raspunsuri, insa trebuie sa fim rabdatori cu dansul, are un program foarte incarcat in zilele si saptamanile urmatoare.
Bafta la carnet! :D

O saptamana frumoasa, vesela si toleranta, va urez!

2 comentarii:

  1. tanar frumos si talentat! asa imi rezulta mie din ce ai povestit tu si din ce ti-a scris el! :)
    seara faina sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a rezultat la fel, de aceea am zis ca trebuie laudat :)

      Ștergere