Propriile pareri si experiente. Despre alaptat

Ma pornisem sa ii scriu un comment Mirunei, la un post exceptional de frumos scris. Dupa aproape o pag de scris, am zis ca nu-i frumos ce-i fac, asa ca am mutat sandramaua la mine si m-am destrabalat in continuare :)
Pe Miruna o citesc de ceva vreme, are o atitudine pe care o admir mult, de om care are propriile pareri, foarte bine conturate si argumenteaza excelent, scrie ce i se pare ei bine (iar eu sunt deacord cu majoritatea parerilor ei) dar ... ii lasa si pe altii sa traiasca. Nu impune nimic, nu este extremista, nu da cu forta, pentru ca "bine cu forta" nu se poate, nu-i asa?

Acest articol al ei vorbeste despre alaptare/intarcare, un subiect de care eu am preferat sa ma tin departe, pentru ca este cel putin la fel de "incins" ca cel cu alimentatia.



Nu vreau sa intru in polemici, sa-mi fie analizate/rastalmacite/disecate faptele si gandurile de catre diverse persoane.
In primul rand mi se pare o ineptie completa ca cineva sa te arate cu degetul pt un crampei din viata ta sau pt niste decizii pe care le-ai luat, din moment ce cunoaste doar o bucatica infima din viata ta si din contextul care a dus la faptele sau deciziile respective. Dar aproape intotdeauna se intampla asta, si eu nu vreau sa ma expun astfel, nu are nici un rost.
Uneori inveti tot felul de lucruri folositoare daca ai curajul sa te expui dar oare merita riscul? ... de aceea prefer sa "bat campii" aiurea in unele articole, desi vad ca, din ce in ce mai des, incep sa-mi "scape" si pareri serioase :)
Deocamdata nu am hateri, si mi-e cam teama de ei, recunosc :)

Dar la Miruna am vrut sa povestesc o experienta care ar putea da de invatat si altora, sau mai ales pe altor doamne. Mi-ar fi placut sa fiu atat de activa pe net acum doi-trei ani, si sa am toate informatiile pe care le am in ziua de azi, probabil as fi decis altfel sau macar as fi avut multumirea ca am facut tot ce se putea. Si atunci am facut tot ce se putea, cu informatiile pe care le aveam, dar am regretul ca nu am fost suficient de informata.

Daca as fi fost in Buc, probabil ca as fi mers si eu la "miting-ul" de luni :) sunt foarte pro-rooming-in, nici nu concep ca se poate altfel. M-am bucurat enorm, cand am ramas insarcinata prima data, sa aflu ca la Maternitatea Judeteana din Ramnicu-Valcea acest sistem se practica. A fost grozav acolo, la ambele nasteri, si as fugi mancand pamantul daca as fi insarcinata, din nou, altundeva, si nu as avea copilul langa mine, pe perioada lauziei. Mi se par atat de importante zilele alea de la inceput ...

Daca ar fi sa fiu iar la inceput, acum 5 ani, cu mintea si informatiile de atunci, si nu ar fi acest sitem ... probabil ca m-as adapta, nu cred ca as pleca din oras, sa nasc in alta parte, mi se pare groaznic de complicat si costisitor. Probabil as strange din dinti si as zice ca trece repede, mai ales ca nu as sti cat de bine e in varianta cealalta. Dar eu consider ca merita sa militam pentru introducerea sistemului de rooming-in in toate maternitatile. Daca sunteti in zona, si considerati si voi la fel, faceti-o!

Deci ... continui cu ce-i scrisesem ei, va rog sa-i citit si voi articolul, pt o mai buna continuitate in idei (chiar daca ideile mele sunt majoritar harcea-parcea constant :) )

Deci jos palaria si nota 10 din nou, inca un articol exceptional! :)
Si eu prefer sa ma tin cat mai departe de discutiile extremiste, foarte vehemente, de aceea nu fac parte din nici un "grup". Caut, gasesc informatii, le trec prin filtrul propriu, dar rar m-am "afiliat", tocmai pt ca intotdeauna apar extremisti sau persoane cu anumite interese, care strica tot.

Consider ca fiecare poate judeca pt sine, iar cel mai bun exemplu pe care il poti da, este cel personal, comvingi mai mult argumentand prin propriile fapte decat prin discutii teoretice, interminabile, prin care incerci sa "bagi pumnul in gura" cuiva. Cine gresete, o face si gata, il poti directiona catre informatii, poti argumenta dar niciodata nu il poti comvinge prin intimidare (sau pe mine personal, NU) sau bagat cu forta pe gat.

Pe mine ma bucura abundenta de informatii care exista acum, despre orice dar mai ales despre alaptat, despre grupuri prefer sa ma abtin, aici fiecare ar trebui sa ia exact ce si cat ii trebuie dintr-un grup, orice grup ar fi el, deci sa gandeasca singur, sa nu se lase presat in nici un fel.
Si de ce spun ca ma bucura abundenta ... pentru ca mi-ar fi placut sa ma traga cineva de maneca acum doi ani si jumatate, cand, la 3 luni de la nastere, cu mult regret, am renuntat sa-l mai alaptez pe Matei.

Am avut multe probleme (strict legate de sani si de supt) si nu am mai putut continua, poate ca am fost prea lasa, poate ca intr-adevar are el o forta foarte mare mandibulara (cand se intampal sa mai muste, iti dau lacrimi de durere, asta de cand era foarte mic, pana acum).
Problema era ca in ultimele zile, ranile se tot agravau (nu sangera nimic dar cred ca nici mult nu mai era) incat aproape scapam pisu (scuze! :) ) pe mine cand incepea sa suga. Ma durea atat de tare incat nici pompa de muls nu suportam sa pun ...

Ecografia mamara pe care am facut-o mi-a spus doar ca am foarte mult lapte, iar doctora de acolo nu a facut decat sa-mi accentueze trauma, spunandu-mi ca in nici un caz sa nu renunt, ca ea a alaptat cu siroaie de sange curgand din sani. Atat, fara alte sfaturi "strange din dinti si continua". Ei bine ... eu am zis nu merci! Nu cred ca ne-ar fi facut bine o situatie de genul acesta, deja eram foarte stresata/obosita/speriata, nu m-as fi vazut continuand asa luni de zile, deja eram terminata dupa doar cateva saptamani.

Deci m-as fi bucurat sa gasesc oameni care sa-mi spuna ca se poate si altfel, ca exista rezolvari si putem continua acest lucru minunat pe care il faceam impreuna. In schimb am hotarat sa renunt, din lipsa de informare. Nici fizic nu puteam continua, am continuat cat de mult s-a putut, si oprirea lactatiei a fost groaznica, au fost cateva zile epuizante fizic si psihic.

Sper eu ca legatura dintre noi doi nu a fost mai slaba din aceasta cauza, au fost si avantaje, cele mai importante fiind ca mai aveam un copil doar cu doi ani mai mare, care ma solicita foarte mult, si nu vroiam sa il neglijez, ci cel de-al doilea avantaj a fost ca bebelusul putea fi hranit, cu biberonul, si de catre alti membrii ai familiei, nu ca sa ma duc sa ma destrabalez pe undeva, ci pur si simplu sa mai iau o pauza din cand in cand, dupa ce stateam acasa toata ziua cu doi copii mici. Nu consider ca sunt "scuze" suficiente ca sa renunte cineva la alaptat, totul poate fi gestionat eficient cu vointa, spun doar ca partial m-am simtit usurata ca nu mai trebuia sa alaptez cate o jumatate de ora, o data la doua-trei ore, mai ales cand eram doar eu singura cu ei doi acasa.

Relatia dintre mine si cei doi copii ai mei, a fost si este in continuare minunata. Tot timpul incerc sa decid cel mai bine pentru ei, fara a-i cocolosi extrem sau a-i neglija, dar astfel incat sa am si eu o viata, sa fiu implinita, caci o mamica (ih, nu-mi plac diminutivele!) fericita, este in primul rand, un om care este el insusi implinit.
Este o realitate pe care am invatat-o tarziu, de la sotul meu si familia lui. Mama mea este o persoana-martir in general, nu am nimic sa-i reprosez dar nu as vrea sa fiu ca ea "cand o sa cresc mare" :)

Si partea despre auto-intarcare:

Fetita in schimb, copilul cel mare, s-a auto-intarcat la 7-8 luni, se comporta exact la fel cum descri tu, pur si simplu a rarit pana nu mai vroia deloc, plangea si nu se mai apropia de san. Nu am inteles de ce, clar nu era doar o faza, dar asa s-a incheiat.
Laptele s-a ... "retras" singur, fara nici o problema sau disconfort.

Nu stiu cat as fi continuat cu alaptatul daca ea mai vroia, chiar nu stiu ... nu stiu daca as fi alaptat in continuare dupa ce as fi ramas din nou insarcinata (cand ea avea 1 an si 3-4 luni). Recunosc ca informatia ca se poate alapta si dupa ce ai ramas iar insarcinata, a fost destul de surprinzatoare si pt mine, am asimilat-o acum mai putin de 1 an :)

Nu stiu daca as fi alaptat pana la 2-3-5 ani, chiar nu stiu, asta nu se poate hotari decat traind-o. Stiu sigur ca imi propusesem ca pe baietel sa-l alaptez mai mult decat am alaptat-o pe ea, nu stiam daca facusem vreo greseala sau nu dar sigur vroiam sa fac tot posibilul sa fie mai de durata, daca s-ar fi putut.

Totusi mai mult de doi ani parca mi se pare putin ciudat ... si n-as vrea sa fiu judecata pt asta, nu am trait-o si nu ma pot pronunta deci.
In nici un caz nu-mi permit sa recomand cuiva sa nu alapteze mai mult de doi ani, dimpotriva, le admir pe cele care o fac. Dar din nou ... nu admir ideea de auto-cocotat pe piedestal si de artat cu degetul pe cei ce au alta parere fata de tine.

Acest post a fost despre (si s-a adresat) oameni(lor) responsabili, care gandesc si care au bun-simt, orice extreme se exclud!

So ... pace!
Nu dati cu oua! :)
Alegeti ce e mai bine pentru voi si mai ales nu judecati pe altii!