luni, 30 ianuarie 2012

Copila mea draga

(LE: cu scuzele de rigoare, am eliminat fotografia care a fost considerata mult prea explicita, de catre membrii familiei.
Prefer, si eu, sa pastrez oaresce anonimat asupra mea si a familiei mele.
Este blogul meu, si chiar daca vorbesc mai mult despre familia mea, decat despre mine, tot din grija fata de ei, este mai bine sa ramana in afara mediului virtual, oricat mi-ar placea sa ma laud cu ei si prin imagini, mai mult decat o fac prin cuvinte. Mai bine sa grasesc prin supra-protectie decat prin supra-expunere.
Va multumesc pentru intelegere! )

Ea este Luana.
Este carne din carnea mea si suflet din sufletul meu.
Poate ca am cocolosit-o nespus (desi mereu am incercat sa fiu echilibrata si rationala) si acum trebuie "peticita" pe alocuri.
Este deosebit de isteata, empatica, intelegatoare, calda, iubitoare.
Este uneori si fricoasa (o tratam), smiorcaita, sclifosita, fandosita ... dar are 4 ani, deci ii tolaram in mare, incercam sa o facem puternica, independenta, buna si corecta dar nu proasta si sa ierte orice oricui.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Bambi (1942)

foto de aici

Cred ca este primul desen pe care l-a vazut Luana, putin dupa doi ani.
Primise de la "Mos" seria de 12 carti albastre cartonate Disney, le citeam, cat de explicit puteam si cat de des ne permitea fratiorul de doar cateva luni, ii placeau foarte tare si am zis sa facem pasul urmator (TV nu mai serveam deja de vre-un an si ne era tare bine). Asa ca am inchiriat DVD-ul cu Bambi, calitate buna, dublare in romana, desi cam inutil, nu pricepea mare lucru, era mult prea cucerita de culori, miscari, muzica.
Am mers in paralel si pe varianta in romana si pe cea originala in engleza, pentru ca si cea originala are farmecul ei, desi dublarea este excelent facuta.

In seara aceasta am vazut Bambi din nou, la cerere. Este cuceritor absolut de fiecare data.
Noi incercasem sa stam in dormitor, langa ei, dar sa ne uitam la un film pe telefon, nu am putut, pentru ca ei ne intrebau una alta, si ne place sa explicam, asa am si debutat in lumea desenelor, cu ea in brate, explicandu-i fiecare gest si replica, de fiecare data cand consideram necesar sau cand ne cerea ea, consideram ca este mai degraba o unealta de invatare decat un timp in care "scapi de ei" pentru ca sunt "in grija" desenului.
Si ne-a placut si noua, ne place de fiecare data, desi l-am urmarit de zeci de ori, pe el si cam pe toate celelalte filme Disney clasice, majoritatea povestilor care ne-au incantat si pe noi in copilarie.
Aveti idee cat de vechi sunt?
Au zeci de ani, majoritatea au fost create in perioada 1930-1980, si mi se par excelente.
Recunosc, nu sunt foarte la curent cu noile tehnologii, este remarcabil ce s-a intamplat in ultimele zeci de ani, dar nici cele de atunci nu sunt deloc de neglijat, dimpotriva, este deosebit ce se putea face avand in vedere modul in care s-au facut toate acele desene.

Va recomand din suflet aceasta animatie, fie ca aveti copii, fie ca nu, chiar nu glumesc cand spun ca raman si eu fixata in fata micutului laptop de fiecare data cand ruleaza cate un desen de gen (putin am deviat de la lista de filme Disney, pentru ca inca suntem departe de a le fi epuizat, iar calitatea, mesajul si de ce nu, nostalgia noastra, ne-au facut sa ranem fani).

Cand vorbesc despre mesaj, ma refer strict la mesajul pe care il transmite aceasta categorie de filme, fata de cele create mai recent, pline de violenta, reclame, mesaje subliminale periculoase, sau chiar fara substanta, alta decat roz, sclipici, shopping, superficialisme intr-un cuvant.
Nu spun ca recent nu se fac filme educative, dar la varsta Luanei (4 ani), mi se pare ca inca suntem ok si avem destul timp inainte sa le descoperim cand le va veni vremea.

Deci Bambi ruuuulz :)
Are grafica foarte frumoasa, muzica instrumentala deosebita, voci placute (atat in engl cat si in romana), iar daca iti acorzi timp sa urmaresti si sa-i si explici copilului de ce una-alta, cat sa nu ramana cu sechele, eu consider un timp bine petrecut.

La ce ma refer cand vorbesc despre sechele, pai ma refer, spre exemplu, la controversatul moment cand mama lui Bambi este impuscata.
Situatia se poate aborda pe mai multe directii: poti sa o lasi asa, si iti asumi riscul pt ce intelege sau nu, poti sa-i explici ca omul este rau si a intrat in padure si a distrus/omorat animale (mergand mai departe pana la "cum ar fi sa-ti omoare tie cineva mama?") sau pe o varianta mai "blanda", pe care am ales-o si noi: omul trebuie sa manance, iar animalele sunt o categorie care fac parte din hrana sa, cat timp ucizi pt a te hrani/apara (nu din pura placere sau alte motive) si nu exagerat pt a strica echilibrul, ar trebui sa fie suportabil.
Desigur ca discutia despre ucis sau mancat carne este mult mai ampla, consider ca suntem echilibrati, iar modul in care incercam sa ne educam copiii este o "cale de mijloc". Cochetez cu ideea de vegetarianism, dar nu neaparat din perspectiva ne-omoratului de animale. Nu consider ca sunt mai buna sau mai rea decat altii, pentru modul in care gandesc. Mi s-ar parea absurd sa ma consider vreo sfanta pt ca nu consum carne (si sa spun ca nu o fac din dragoste fata de animale), dar pe de alta parte sa spun ca e ok ca animalele sa fie tinute in captivitate (pt orice motiv), sa port blanuri sau alte derivate, sau sa merg la pescuit si sa infig viermele in ac si sa culeg apoi pestele din el.

O alta situatie pe care am preferat sa o explicam foarte bine este cea cu momentul in care padurea ia foc. Am preferat sa nu mergem pe ideea "oamenii sunt tampiti si au dat foc la padure" (desi cam asta spune filmul, chiar daca pare a fi neglijenta si nu intentie), ci pe invataminte: uite, asta se intampla daca nu ai grija, nu se face focul in padure, in general trebuie avut mare grija cu foc, indiferent de context.
Noi apreciem natura foarte mult, in sensul ca vrem sa lasam in ea cat mai putine urme ale trecerii noastre, ea stie sa se descurce singura atat timp cat noi nu o stresam foarte tare, iar daca noi apreciem cat mai mult natura virgina, consider ca e de datoria noastra sa o si pastram cat mai aproape de starea ei normala. Militez pentru asta cat de des pot, iar un pas foarte important, in afara de a propovadui asta pe toate caile posibile, este de a-mi invata copiii, inca de mici, sa aprecieze/respecte natura si incerc ca exemplul meu personal sa fie unul pozitiv.

Bun ... mai este momentul cu primavara (a doua) care vine si aduce cu ea "indragosteala" :) foarte simpatic prezentat toata ambianta, dar necesita explicatii suplimentare. Din nou am ales sa mergem pe o varinata de ... mijloc (oarecum overprotective :) ) "uite, s-au facut mari, asa ca mami si ca tati, si se indragostesc, este ceva ce li se intampla oamenilor mari atunci cand se casatoresc" :) nu dati cu pietre, este doar o varianta ... incompleta, nu puteti spune ca e gresita, nu? :)

M-a intrebat in seara asta, de ce, la sfarsit, Bambi sta sus pe stanca si se uita peste padure, in timp ce Feline si cei doi puisori proaspeti sunt admirati de intreaga suflare a padurii, adica de ce nu e si Bambi langa ei ... am stat putin sa ma gandesc ce-i explic.
Bambi devine regele padurii, ii ia locul tatalui sau care se retrage lasand cerbul tanar si in putere sa vegheze  la buna desfasurare a vietii in padure ... deci e ... serviciul lui cum ar fi :)
Merge? :)

Uitam sa va spun, se pare ca exista si Bambi II (2006), am aflat si noi in seara asta, se programeaza pt maine seara, revin cu info :)

miercuri, 25 ianuarie 2012

(Potentiala) Rascoala la gradinita

'Neata lume!

Tot e vremea rascoalelor, fiecare cu ce-l doare ...

Am o rugaminte mare-mare detot la voi, uriasa.

Situatia sta in felul urmator: sotul mi-a spus in treacat aseara tarziu, ca azi au nustiuce control la gradinita la care merge domnisoara noastra, in urma caruia se va decide daca vor lasa cele 4 grupe de copii in locatia in care sunt acum, sau ii vor muta intr-o gradinita mai mare, pe motiv ca este o frecventa prea redusa pentru a pastra locatia in care functioneaza acum. Suntem in provincie, este destul de populata de ... prescolari, daca asta are vreo importanta.

Gradinita este geniala (de stat), fapul ca are doar cate o grupa din fiecare (mica, mijlocie, mare si pregatitoare), ca este intr-o veche casa boiereasca, intr-o zona foarte linistita, au fost argumente care ne-au ajutat sa decidem in a o inscrie aici inca de acum doi ani (acum este la grupa mijlocie).
Este adevarat ca in fiecare grupa, desi sunt inscrisi peste 20 de copii, nu prea vin mai mult de 15 (si noi am avut-o bolnava de multe ori si nu am dus-o), dar asta imi place, este o cifra buna, educatoarea se poate ocupa eficient de fiecare. Recunosc ca sunt foarte atasata de locatia respectiva, mi se pare ca totul este exact asa cum trebuie, in momentul de fata.

Nici nu si-a imaginat sotul ce furtuna si tristete a sadit in mine, azi-noapte tarziu. Mi-a spus ca educatoarele se vor pastra, teoretic, la fiecare grupa in parte (si de ele suntem destul de multumiti), desi daca ii muta pe motiv de prea putini copii la o grupa, eu deduc ca ii vor combina cu alte grupe (ca ii muta pt ca nu sunt destul de multi la o grupa, nu?), deci ... se va trage la sorti educatoarea care ramane, si rezulta si o minunatat grupa de ... 30 de copii !!! multe alte detalii nu stia nici el.
Dupa-amiaza voi merge eu sa o iau de la gradinita si voi pune mai multe intrebari.

Daca rezultatul "controlului" de astazi va fi ca ii vor muta, as vrea sa pot face ceva sa le schimb decizia, si nu stiu daca, legal, pot face ceva.

Nu stiu daca in potentiala locatie va fi mai bine sau mai rau, deja unde este acum este foarte bine, avem o experienta cu o gradinita mai mare si a fost foarte neplacut.
Poate ca va fi mai bine pe anumite directii dar imi sunt greu de imaginat, ma gandesc doar la cele rele: un bloc comunist cu 20 de grupe de copii (cred ca stiu gradinita), virusi mai multi, stres mai mare pt toata lumea (copii, educatoare), agitatie si galagie mai mare datorita aglomeratiei de copii si zonei cu trafic mai intens, nu foarte dar mai mult decat la prezenta locatie, plus debusolarea copiilor.

In fine ... am o problema cu ideea de baza, nu mi se pare cinstit ca, daca noi am inscris copilul acolo, pe baza unor motive, oricare ar fi ele, sa se ia aceasta decizie fara ca macar sa fim si noi, parintii, intrebati.
As vrea sa stiu daca avem vre-un cuvant de spus, si pentru asta ... uf ... mi-e tare greu, as vrea sa va rog sa imi scrieti daca ati mai intalnit situatii de genul acesta, sau daca sunteti in domeniu sau daca aveti vreo idee.

Cercetez si eu, pe toate caile care-mi sunt la indemana, mai aflu informatii si vad ce pot face dupa-amiaza cand ma duc sa o iau. Nu stiu daca ar fi potrivit sa merg in timpul programului, sa pic aiurea in mijlocul "controlului", cand toata lumea e deja stresata, mai ales cand nu stiu daca am dreptul sa comentez, adica fara o baza legala, nu sunt genul sa ma tziganesc.

Sper sa ... fie bine pana la urma, revin cu info pe parcurs, va multumesc pentru ca ai citit!

Later edit:
Situatia este calma pe la gradinita, chiar prea calma.
Vestea buna este ca potentiala mutare se va face din toamna, deci anul scolar urmator. Voi continua cercetarea si daca pot face ceva, si mai sunt si altii care doresc asta, vom face tot ce putem sa ajutam la pastrarea locatiei.
Sper ca pana in aprilie, cand se fac reinscrierile, sa se clarifiece, astfel incat sa stiu daca reinscriu acolo domnisoara (si pe fratiorul ei mai mic, la grupa mica) sau ma orientez spre alta gradinita.
Locatii mai sunt, poate unele chiar ne avantajeaza mai bine, aceasta era una dintre putinele cu program prelungit. Motivele pentru care imi placea acolo au fost expuse, inca imi place acolo, dar ma bucur ca mi se da timp si posibilitatea de a alege, cu asta aveam eu problemele cele mai mari. Inteleg ca populatia prescolara este in descrestere in ultimii ani, nu ma pun eu contra eficientei. Inteleg si ca sunt ordine de desfiintare a cateva zeci de mii de posturi de cadre didanctice, si aici am putine cuvinte de spus (sau de ajuns unde trebuie), ca sunt  prea mica pe lumea asta, doar un graunte de nisip, dar ai dreptul sa intri in ochiul cuiva, si atunci poti fi luat in seama, sau sa te alaturi altora, si atunci poti crea adevarate miracole.
Nu stiu cum vor decurge lucrurile in continuare, din perspectiva atitudinii pe care conducerea gradinitei o va lua fata de parinti, eu ma voi adapta. Inteleg ca nu are rost sa functioneze o locatie care nu este rentabila economic (ca si micii intreprinzatori care sunt sufocati din ce in ce mai mult, omoram calitatea pentru a ajuta la monopolul marilor lanturi, care sunt eficiente, dar la calitate&co lasa mult de dorit).
Mai bine ingsesuim cate 30 de prescolari, in clase cu cate o educatoare si o ingrijitoare (peste 3 ani te mai intelegi cat de cat cu ei, la crese e criminal de-a dreptul), cu viroze mult mai productive, cu igiena deficitara, de educatie, atentie sau dragalasenie nu mai spun. Crestem turme, ca e eficient. Nu ne intereseaza indivizi puternici, creativi, responsabili, sanatosi fizic si psihic. Mai bine ii punem la TV, ca sa stea linistiti (si indobitociti) decat sa discutam cu ei, sa aflam ce le place sau ce ar vrea sa invete, sa ii ajutam sa se dezvolte, asta e greu, presupune munca si implicare, chiar daca exista dorinta, ma indoiesc ca se poate face ceva (calitativ) atunci cand ai in grija 30 de copii prescolari.

luni, 23 ianuarie 2012

Scris, pentru incalzit sufletul, si budinca de paine (cozonac mai corect), pentru trup

Trebuie sa ma laud, trebuie sa ma laud :)
Astazi am primit o scrisoare.
O scrisoare scrisa de mana, cu timbru, scris frumos, o vedere si o iconita, si adresata mie :)


Este scrisa de mana deoarece in locul acela cald si tihnit de unde vine, nu exista variante de tehnoredactare. Dar nu exista nici multe alte lucruri, dintre care unele sunt rele, si care impanzesc lumea asta plina de tehnologie.
Este de la un Schit. Mai corect, de la Schitul Iezer.

Sa clarific din capul locului faptul ca eu nu sunt extrem de religioasa. Nu stiu exact pe unde s-a ratacit treaba asta, ca sigur era in mine odata, in vremurile in care ceream lucruri mai ales. Stiu, sunt o nerecunoscatoare. De niste ani, de cand mi-e parca din ce in ce mai (incredibil de) bine, am cam uitat, si sa cer, si sa multumesc.
Sunt in cautari sa zicem, in incertitudini si ceturi.
Sa zicem ca nu neg in nici un caz faptul ca exista autoritati superioare de acest gen, doar ca eu nu simt foarte tare, si nici nu stiu daca este corect sa ma fortez sa cred, doar pentru ca asa am fost invatata (hm, nimic macar asta nu pot spune, ai mei n-au exagerat, mai spre deloc asa... ).
In perioada pre-adolescenta si adolescenta, recunosc ca ma rugam destul de mult, nu-mi trecea prin gand sa contest ceva din invatamintele crestin-ortodoxe, nu eram habotnica dar orisicat. Si consider ca mi-a fost bine asa, a fost o influenta pozitiva in perioadele acelea, in care poti cadea prada extrem de repede influentelor negative. Chiar nu stiu unde si de ce, sau daca e bine/rau ca s-a pierdut, inca este unul din lucrurile la care ma gandesc adesea.

Toate cele de mai sus nu inseamna ca nu sunt un om bun si ca nu-mi respect semenii sau nu le doresc binele si nu fac tot ce-mi sta in puteri sa le fie bine, sau nu sunt corecta si cinstita. Aceste calitati mi se pare ca tin de a fi uman, nu de vreo religie anume.

Asadar ... am primit scrisoare de la Schit.
Este defapt un raspuns la o scrisoare pe care am trimis-o eu, in luna septembrie. Scisoare care continea cateva pagini tiparite, din povestea excursiei pe care o facusem, cu cateva zile inainte, catre Schit.
Aceasta poveste o puteti gasi, in varianta electronica, pe  AmFostAcolo.ro.

Ne-a placut foarte tare acea excursie, in care am plecat calare pe biciclete, sambata dimineata, cu catel si purcel (mai exact copii, bagaje si echipament complet de cort), am parcurs cei aproape 30 de km care despart Ramnicu Valcea de comuna Cheia, am campat, pentru o noapte, intr-o poiana, mai sus putin de Schit, si am revenit acasa duminica seara. Revenind acasa si scriind povestea pentru amfostacolo.ro, m-am gandit sa si printez, pentru a trimite Maicii Starete, cu care interactionasem putin, dupa cum se vede din poveste. De ce? nu stiu exact. Ca semn de multumire pentru ca ne-au lasat sa ne desfasuram, ne-au primit in lumea lor, cu zambete si vorbe blande. Pentru ca uneori mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele potrivite in momentele in care ar trebui, si mi-e mai usor, de cele mai multe ori, sa le astern, mai tarziu, pe hartie/spatiu virtual. Pentru ca aceasta poveste, care era despre locatia respectiva, le priveste (este un schit de maicute) deci mi s-a parut foarte normal sa o poata citi.

Ei ... si astazi am primit o scrisoare foarte calda, de la Maica Stareta.
Nu va imaginati ce maini tremurande au deschis-o :)
Isi cerea scuze de intarzierea raspunsului, din motive de santate (nu asteptam raspuns, doar mi-as fi dorit sa stiu ca a ajuns scrisoarea mea si ca le-a creat bucurie) si, doua pagini de A5, cu vorbe bune, cu urari de bine, si despre cum sa incercam sa sunam cand vrem sa mai mergem, sa ne opreasca o camera (caci au si camere la dispozitia vizitatorilor care doresc sa poposeasca acolo), sa fim feriti de primejdiile ce ne-ar paste daca am ramane din nou in aer liber.
Pe mine m-a amuzat atata grija, apoi m-am gandit ca sigur dumneaei cunoaste mai bine locurile acelea, si poate sfaturile sunt justificate, poate am fost noi foarte inconstienti strabatand drumul pana acolo si alegand sa campam in poiana aceea, nu stiu, adevarul este ca am simtit atata pace acolo si atat frumos ... nu m-am gandit ca ni s-ar putea intampla ceva rau.

In general sunt o persoana destul de multumita de viata sa, totul se deruleaza molcom si frumos, in fiecare zi, asa ca nu a fost o traire chiar iesita din comun, iar partea spirituala a fost doar putin luata in considerare in planifiarea si desfasurarea excursiei.
Poate pentru cineva cu o viata mult mai agitata si mai departe de natura, sau cu mai multa credinta, este ca niciunde altundeva, si pentru mine a fost, dar si oarecum familiar.
Clar, locul acela are ceva special, oameni mai ales.
A ... si nu v-am povestit despre chilia Sfantului Antonie, care este in apropiere, deosebit om ... dar gasiti pe AFA, daca aveti curiozitatea sa cititi povestea.

Si pe langa aceasta poveste calda, v-as mai oferi si ceva tare bun si aromat, pentru trup de data asta, si anume o budinca de paine, care a fost defapt din cozonac, conform indicatiilor Zazuzei :) Inca nu m-am apucat de bodyrock dar o urmaresc indeaproape, dupa cum se vede :)

In casa miroase incredibil, a paine cu arome, a vorbe dulci si blande, citite si rostie. Acum ma duc sa citesc povestea de seara la copii.
Sa va fie cald si bine!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Ne-am luat bicicleta fara pedale!

Nu, nu a fost asa pentru ca nu am fi avut bani sa ne luam una cu pedale (desi este remarcabil mai ieftina, trebuie sa recunosc), si nici nu am luat-o ca sa fim mai jmecheri, mai fitzosi, sau … ba da, dar nu in felul in care va ganditi voi :) ci doar pt ca e o smecherie practica.
Ne-am cam invatat sa se uite lumea ca la urs la noi, in mica noastra urbe, ca doar scaun de copil pe bicicleta s-a mai vazut, dar o bicicleta cu doua scaune … cred ca suntem unici :)
Iar momentul in care am fost in excurie la Iezer (si aveam, pe biciclete, si echipament complet pt cort, pe langa “incarcaturile” umane) a fost chiar de pomina, din fericire nu era prea multa lume pe strazi la orele la care am trecut noi prin oras, ca nu se stie ce ne-am fi auzit :)

Revenim la “bicicleta fara pedale” (nu am reusit sa-i gasesc numele desi ma stresez de vreo 3 zile, am hotarat sa trimit post-ul in lume chiar si asa, ca tare vroiam sa ma laud :) ).
Ta-naaaaa
Bicicleta fara pedale

luni, 16 ianuarie 2012

Castelul 3D

Dupa ce am balit o gramada (virtual), pe la povesti spuse, de o draga doamna, despre targuri de Craciun si castelul din frumoasa Praga, mi-am amintit ce am mesteri in week-end, cu copiii.
Si anume acesta:


Evident ca nu puteti realiza scara, doar din poza aceasta, voi edifica aspectul :)
Sunt niste planse


Despre care ni se spune ca in final ar trebui sa arate asa


Ei ... si dai si sapa, cum spune romanul ...


Se scobeste, se deslipeste, mai mult ei ca trebuia sa le dau de lucru pana ma dumiream eu ce si cum, adica pe unde vin milioanele de bucatele.
Dupa vreo 10 minute de la dezvirginarea tiplei, am reusit sa asamblez asta:


Concentrarea era maxima, iar dupa vreo ora, cu intariri de la sot, adica unul lucra cu copiii si celalalt facea treaba :)
A iesit dansul :


Evident ca a durat o vreme pana am reusit sa-i deslipesc sa pot face o poza cum trebuie :)


Eu am zis ca seamana, macar vag :)


Dar e al naibii de greu!
Adica pt unul sau doi adulti, sa zicem ca n-ar fi cumplit de greu, sau peste niste copii ... peste 7-8 ani. Trebuie sa cunoasca cifrele si literele, fiecare bucatica este numerotata sa sti unde o infigi in plansa, trebuie lucrat cu atentie ca se rup repede tzumburusii cu care se infig bucatile verticale, si trebuie un car de rabdare ca sa gauresti fiecare spatiu in care se infig mai sus numitii tzumburusi.
Deci sa zicem ca ar lua maxim jumatate de ora pt un expert :)
Pentru cineva cu copii mici in preajma (ca trebuie implicati, doar pt ei a fost cumparata jucaria), dureaza mai bine de o ora.
A decurs ok pt toata lumea, pana la urma, trebuie sa nu pierdeti din vedere ca pt copii o faceti, chiar daca va mai enervati pe parcurs (mai mult eu) ca se rup bucati (adica ei). Noroc ca jmecheria e foarte ieftina, vreo 6 lei a fost, iar rezultatul este foarte atragator, ar fi dormit in pat cu el daca l-as fi putut imparti in doua :)
Noi am mai avut un model de casuta de la ei, acum cateva luni, din pacate lui Matei i-a placut atat de mult incat ... l-a facut mici bucatele. A mai crescut si ne-am incumetat la castel (care mi s-a parut mult mai complicat dar nu a fost), amandoi au colaborat foarte frumos si au promis ca au mai multa grija de el.
Obiectul este "made in China" presupun, eu l-am luat de la un magazig gen "38", importator si distribuitor este SC ARETINA PRODUCTCOM SRL, au si site, foarte simpatic si cu oferte variate, insa la categoria jucarii eu nu am reusit sa gasesc acest gen de planse, recunosc, am cautat doar 5 minute.
Pentru o seara de iarna a fost super-ok, si i-am mai ostoit si domnisoarei setea de castele :)
Acum ... evident vrea unul mai mare :))

joi, 12 ianuarie 2012

Capra cu trei iezi (the movie)

Ora era ... nocturna :)
 cand am terminat de scris postul
Azi am cumparat un calendar de perete, pe 2012, care calendar prezinta pe fiecare pagina cate o imagine dintr-o poveste (da, inca nu aveam, sunt mai ... "electronica" de fel :) nici nu-mi foloseste foarte mult, il utilizez pentru a-i explica domnisoarei cum e cu zilele, saptamanile, lunile, etc).
Luna ianuarie o gazduieste pe legendara capra, cu ai ei trei iezi. Deliciu maxim pentru gugustuci, au declarat ei doi, de comun acord (adica prin purtator de cuvant don'soara)  ca pe seara vedem "capla cu tlei iezi", desene adica.
De ce pe seara? pentru ca asa e regula: joculet pe calculator (educativ) sau desene/film/muzica doar pe seara, maxim un ceas, in rest preferam sa ne ocupam timpul cu indeletniciri mai .. active.
Si asa ajungem la ora 9 seara, spalat pe dinti si pe alte bucati, si alinierea la desene.
Numai ca desenele cu capra ... ia-le de unde nu-s!
Cineva furase capra de "pe teava"(.ro)!!!
Panica ... cum sa nu fie capra pe nicaieri?!?
Poveste romaneasca, ce sa-i faci! nu cred ca l-a tradus cineve pe nenea Creanga, dar sa mai faca si vreo animatie in limba straina (deci mai raspandita) dupa el.
Mai sapam, nu se poate, tre'sa fie ceva, orice.
Si dam de un film (!!!) ... bun, merge si film, se aproba in cor, si-i dam drumu' ...
Ei ... dragii mosului (ca baba inca nu-s) ... asa film ...
! Paranteza lunga :)
Nu stiu exact de ce, dar eu am sarit peste etapa cu filmele pentru copii, stiti voi: Veronica&Co, parca imi amintesc vag treaba aia cu padurea minunata si cu Patrocle si Xuleasca, nu m-a impresionat, poate ar trebui sa revad, sau cu siguranta le voi vedea in curand, impreuna cu copiii.
Dar sa revenim la caprele noastre ...
Filmul acesta este o treaba de-men-ti-a-la.
Este facut in 1976, o coproductie romano-sovieto-franceza, si este un musical pop-rock de toata frumusetea, cel putin pana la momentul in care a plecat capra de acasa, cat am vazut noi in seara asta (caci orele erau destul de inaintate).
Deci daca nu reusitit sa ajungeti la Opereta la Romeo si Julieta, va mai putiti ostoi putin poftele, de pop-rock, cu dansul :)
Povestea se respecta, si ... nu prea, chiar sunt curioasa tare despre cum se vor respecta detaliile sangeroase. Este mai ... romantata putin, dar in sensul bun.
Ne prezinta, rand pe rand, o multime de personaje, vecini de-ai caprei din poiana vesela (inclusiv lupul este vecin), imaginea este color si foarte placuta iar sunetul ... of ... chiar as vrea sa aflu mai multe detalii despre distributie si coloana sonora, m-au dat pe spate.
O mica parte din distributie o cunosc si eu, putini, dar nu sunt in tema cu actorii romani (deci nu e vina lor) cu cei straini (rusi) nici atat.
In rol principal ("Rada the goat", cum ar fi :) ) este Lyudmila Gurchenko, un simbol al cinematografiei sovietice. Nu stiu ce facea ea prin Ro in 76 dar s-a prezentat extrem de frumos in filmul acesta.
"Lupul" este Mikhail Boyarsky, faimos si el la vremea lui, extraordinar in film, atat ca interpretare, cat mai ales ca voce.
Dintre actorii romani, eu am remarcat pe: Violeta Andrei, Tamara Buciuceanu, George Mihaita, Manuela Harabor, Florian Pitis, Lulu Mihaescu (Veronica), deci se pare ca pana la urma totusi nu sunt chiar asa pe langa subiect, cum credeam :)
Un film relaxant, super-amuzant, poate putin mai greu de inteles pentru copiii sub ... 5 ani, sa zicem, trebuie putina concentrare la partea auditiva dar merita, mie mi-a placut foarte mult.
Mai revin cu impresii dupa ce-l termin :)

PS: Sa va mai dau o data link cu youtube-ul, ca poate nu v-ati agatat de el in text, unde il pusesem :)
Mama/Capra cu trei iezi (1976)

marți, 10 ianuarie 2012

Sotul si rotile ll

Revenim la debutul meu intr-ale vehicolelor pe doua roti.
In vara aceea, 2003 cred, am mers la mare cu bicicletele, in tren, la propriu, pe bune :) Adica am urcat bicicletele in tren in Gara de Nord din Buc si le-am coborat in Constanta. Mare bataie de cap, ai nostri CFR-isti nu gandesc ca ar fi doritori de astfel de servicii.

La mare a fost un deliciu, mai ales dupa ce am trecut de cele 6 ore care ne-au fost necesare sa parcurgem cei 40-50 km din Constanta pana in Cap Aurora unde aveam cazare. Mda recunosc, din cauza mea, eram incepatoare, dar mama ma-sii cu cine a facut malul marii atat de deluros, m-a rupt, pe bune!

Sotul si rotile I


Intrigant, nu-i asa? :)
Explicatia e foarte simpla: posed una bucata de sot cu mare pasiune pt roti, a ... nu ma refer la roti cu multi cai putere pe ele (desi in numar de doua, cu 30-40 de cai, cu casca si de teren, l-ar cam tenta dar n-are voie, ca-l vrem intreg langa noi).
Sotul meu merge pe bicicleta ... inca din uterul mami lui as putea spune :) sau cel putin cu siguranta visa la niste roti inca din vremurile acelea.
Pe la 14-15 ani, cand i-a adus tatal lui prima bicicleta mai rasarita din Germanica ... mi s-a povestit ca dormea cu ea in pat :) nu cred ca a fost chiar asa, dar la cat de devotat fata de pasiunile sale il stiu ... sunt sigura ca o ducea in camera destul de des ...
In liceu a fost genul netalentat la sport (deci fara mare gasca de baieti) si bun prieten cu fetele (deci ala caruia i te plangi pe umar ca nu te place Xulescu) mda ... bun baiat, de pus la rana ... complet nesatisfacator rol pt un adolescent hormonat :)
So ... bicla e de baza, de ce sa-ti bati capul cu problemele lumesti cand ai intre picioare o tovarasa care te insoteste tacuta, ascultatoare, zeci si zeci de km zilnic (facea ture Rm. Valcea - Horezu just for fun, ca sa se intretina :) ), el zice ca erau momente bune de meditatie, cred si eu ... atatea ore, doar tu cu bicla ta si vantu-n freza ...
A luat-o chiar in carca si a urcat spre Saua Caprei (de la Balea in sus) pe Tranfagarasan, ca nu era el sigur daca lacul Balea trecea de cota de 2000 sau nu (acum 15 ani nu erau atatea GPS-uri), si vroia sa stabileasca acest record personal, adica sa urce cu bicla (nu se specifica care pe care era calare) peste 2000 de metri.
A urmat o tentativa de a se inscrie la un club ciclist din Buc, cu un an inainte de a ajunge la facultate acolo, dar dezamagirea a fost mare in momentul in care a realizat ca antrenamentele sale asidue erau mult superioare celor sustinute de membrii clubului, care nu erau nici prea seriosi. Vorbim despre un tanar pasionat care a facut chiar si un traseu de 300 de km intr-o zi (16 ore), din Valcea spre Braila, unde se aflau bunicii la momentul respectiv.
Fara sa-si abandoneze dragostea de biciclete, tanarul nostru, ajuns in minunata Regie din capitala, a recurs la un siretlic: a renuntat la cele doua roti, pline de spite (greu transportabile din provincie pana in Buc si usor susceptibile spre a fi furate) in favoarea unor opinci, cu cate 4 roti mai mici pe fiecare picior, pe numele lor "role", achizitionate din prima bursa de boboc politehnist.  Si la cat de talentat il stiu eu in ale miscarilor (NOT!) si-a capatat rapid porecla de Roller, nu pentru ca ar fi excelat in domeniu ci pentru ca mareata distanta din campusul universitar numit Regie, pana peste Dambovita, la cursuri, in Poli, era nedemna pentru pantofii sai, si cerea a fi parcursa pe ... role, nimic remarcabil pana aici, doar ca nu considera a fi necesare SI alte alte incaltari in dotare, deci rezulta un ... nonconformist :) care asista la cursuri ... pe role, si nu numai ca asista dar mai iesea si la tabla uneori :)
Asa ... povestea asta a tinut putin, nemanifestand vre-un talent special pt acest sport, rotile cele multe au fost uitate repede. Viata de Regie l-a ajutat mult in acest sens, sa zicem ca nu era foarte ... "dinamic" in perioada de inceput de contact cu studentimea :) dar porecla i-a ramas si pana in ziua de azi. Eu sunt nevasta lui Rolleru' :) daca e sa ne intalnim cu vre-unul din colegii lui, baieti foarte simpatici dealtfel.
Dupa ce a scapat din obositorii primi 3 ani de facultate, domnul meu si-a redescoperit dragostea uitata si a posedat din nou bicicleta (motiv foarte plauzibil: incepuse o noua facultate in paralel si avea nevoie a se deplasa ocazional afara din perimetrul confortabilei Regii). Odata cu aceasta schimbare in viata lui, m-a cunoscut si pe mine, ca de ... daca mai scoti nasul din carti si calculatoare mai vezi si altceva :) evident ca m-am facut si eu biciclista dupa o vreme :) dar inainte de asta a fost alta poveste.
Noi ne-am cunoscut la balul de boboci al facultatii mele (ASE da, va dau liber la bancuri :) ), ne-am lipit din prima ca marca de scrisoare (ca de ... "sufletele pereche" se miros de departe), numai ca la cateva luni, domnul meu a plecat la studii, cu o bursa, intr-o tara mai ... nordica.
A fost o primavara foaaarte lunga cea a lui 2002 . Tara se numea Danezia si era patria bicicletelor, am fost geloasa recunosc :) acolo si-a mai ostoit dorul de roti iar la intoarcere a venit (nu pe jos ci) pe bicla, tocmai de acolo. I-a luat 11 zile, din care in 4 a vizitat Praga ca ... era in drum, si era frumoasa. Cazare in ... cortul-iglu de 1kg din buzunarele biclei, mancare ... la fel :) Si ne-am trezit cu el la usa, cu cateva zile mai devreme decat stiam ca are bilet de avion sa vina in tara, spunand ca isi termiase treburile prin Danezia si se "plictisea", nu a mai stat sa astepte data in care avea bilet de avion :)
Pana in primavara urmatoare ne-am mai rodat, probabil m-a analizat si el serios si a zis ca scoate om din mine, si mi-am cumparat si eu bicicleta, aceeasi mountain bike de la First Bike pe care o detin si in prezent. Recunosc ca nu am stresat-o foarte tare, s-a odihnit zdravan in perioadele mele de "burti", pe cand sotul a continuat sa le foloseasca pe ale lui zi de zi.
De aici incepe povestea rotilor noastre impreunate :)

luni, 9 ianuarie 2012

Experienta ... post-partum (pana in prezent :) )














Si acum continuarea povestii despre cum au aparut copiii, detalierea post … partum :)
 Experienta crescutului de copiii este minunata si incurajari am tone, doar timp sa le impart imi trebuie :)
Stiu ca primul an (dupa ce se naste al doilea) e foarte greu, la noi a coincis si cu trimis fata la cresa, credeam ca voi fi mai libera, macar cateva ore pe zi, sa ma pot odihni/ocupa de micut, in schimb ne-am poticnit in stres maxim, pe de o parce cu acceptarea (foarte greu) a cresei, pe de alta parte cu toate virozele (si alte balarii) posibile, luna de luna, la amandoi, ca de … trebuiau sa imparta.
 Mergea la gradinita 3-4 zile, dupa care venea cu bucuria acasa, o lua si cel mic, uneori si noi, si aveam nopti intregi de tuse si vomat pe pereti, medicamente, zemuri, analize in dublu sau triplu exemplar si dura doua-trei saptamani pana ne recuperam fizic cu totii, cu psihicul era si mai greu.
 Cand avea cel mic vreo 3 luni, nu l-am mai putut alapta, din cauza de probleme … “locale”, agravate rau. Am trecut peste, cu multa parere de rau, regretele nu-si au rostul. O parte buna in treaba asta a fost ca i-am putut gestiona ceva mai bine pe cei doi copii de care trebuia sa ma ocup singura in orele in care eram doar noi 3.
 Un biberon inghitit in 10 minute era mult mai lejer (plus ca se distra si dra ca o puteam implica mult mai bine si pe ea in hranirea fratiorului) decat alaptat cate o jumatate de ora la fiecare doua-trei ore, timp in care fetita se simtea complet exclusa si nu intelegea de ce eu nu puteam reactiona asa de repede la solicitarile ei, care de obicei implicau actiuni fizice evident …
A ... eram si in faza de implementat olita, a fost mirobilant cateva saptamani :( Nu stiu cum as fi gestionat situatia daca as fi continuat cu alaptatul … m-as fi descurcat eu. Cred ca despre timp am avut totusi o impresie falsa, ca atata spalat/fiert de biberoane&co, imi ocupau, per total, cam tot atat timp cat alaptatul in sine, ei … ce a fost a fost, probabil ca daca as fi din nou in situatia respectiva, si as sti ce stiu acum, fara a avea probleme medicala, as alege o pompa electrica, cu care sa extrag partial papa pt bebe, sa ii dau in orele in care stiu ca as fi fost mai inghesuita de program.
 Prima jumatate de an (hai sa zic totusi 9-10 luni) s-a finalizat cu: una bucata domnisoara cu stomac+ficat+imunitate facute praf, de la atatea medicamente (mult prea multe pt diagnostice necomplicate dar de care noi ne speriam, neavand-o niciodata bolnava pana la 2 ani, cand a intrat la cresa), si una bucata domnisor care incepuse sa faca bronsiolita luna de luna, tot de la “atatea medicamente” - adiministrate din luna I (concluzii trase privind retrospectiv, in urma studiului serios a fiselor medicale si alte informatii adiacente).
 Panica, internari, analize (pe toate partile, inclusiv de alergii la amandoi), concluzie: “sa le ia Aghiuta de medicamente, cu doctorii lor cu tot” (cocluzie personala, nu incurajez aceasta atitudine).
 Cred ca am citit, si eu si sotul, in anul acela despre diagnostice, medicamente, studii, efecte secundare, mai mult decat am citit fiecare, cumulat, prin facultati, mastere, doctorate.
 Concluzia a fost simpla, analizele erau acceptabile, nu erau defecti major, se puteau repara.
 A … fata incepuse sa aibe diverse pete pe ea, diagnostic “dermatita atopica”, ne-am panicat, atopia nu era o informatie prea placuta, mai ales ca s-a concluzionat ca si fratiorul este la fel de atopic (bronsiolita fiind claaaar semn de atopie :) ). Am dat cu smacsuri pe ea, diverse doctorii interne (asta inainte de concluzia mareata din gilimelele cu incornoratul) si am zis noi cu capul nostru (mai mult sotul ca el e mai lucid) “bai, n-o fi intoxicatie medicamentoasa?!?”, de atunci am zis STOP la oricare din cele cins'pe rafturi de medicamente (sirop de Nurofen – foarte, foarte rau, eram abonati la el, luna de luna cate doua-trei sticlute aproape, nenorocire pt stomac si nu numai, de antibiotice nu mai zic – retineti ca ma refer numai si numai la viroze banale, chestii necomplicate pentru care se da medicamentatie excesiva si in pripa).
Baietelului era diagnosticat cu bronsiolita astmatiforma, i se recomandasera deja cortizoni, salbutamol, montelukast si altele, avea abia 1 an, ne-am infiorat ... am studiat. Ne-a dat ca toate astea (mai ales Singulair-ul) nu fac nimic sa-l ajute pe termen lung, studii si studii straine spun asta, corpul are tendinta de a se repara singur, in timp (si tu pui asta pe seama doctoriilor) sau ai ghinion si o ti tot asa (atunci concluzionezi ca la tine nu merg) sau si mai rau, starea ti se agraveaza (posibil de la si mai multe medicamente nepotrivite cu care intoxici corpul) si atunci zici ca te-ai nascut fara noroc, in toate cazurile medicamentele nu au nici un aport, mda ... asa sa fie?
Am luat la citit din nou sute si sute de pagini, de data asta schimband domeniul medicinei alopate cu altele mai blande, si … am iesit la lumina. Am vazut ca nu suntem dezaxati, ca mai sunt oamenii (cu studii) care merg pe alte concepte decat “medicamentul este viata”, plus ca, cinstita sa fiu, ajunsesem cu finantele cam … in pom, la fiecare nou episod deja eram pe alte analize si paranoi, am realizat ca nu facem decat sa ne lasam dusi de valul societatii de consum.
In primavara trecuta am ajuns la Grigore Alexandrescu, intamplator am intalnit-o pe tanara (si foarte frumoasa) dr Cristina Becheanu, un om de exceptie si profesionist cald asa cum rar am intalnit. In urma multor analize am concluzionat ca trebuie sa ne calmam si sa lasam copiii in pace, stresul continuu (indus) si paranoia erau cei mai mari inamici ai nostri, in lupta de a ne pastra copiii sanatosi.
Uite ca azi traim cu totii (daca am fi tinut-o in ritmul acela am dubii ca am mai fi fost azi in formula de 4, sanatosi la cap si trup) si chiar binisor, mai sunt probleme dar minore.
Nu suntem habotnici, chiar ne-am documentat si am fost pe la analize cu copiii astia, nu suntem anti-medicamente, doar ca am ales sa nu mergem pe calea asta.
Ne hranim sanatos, psihic suntem mult peste medie, iesim in aer liber cat de des (suntm fani biciclit si cort, intotdeauna am fost), inca avem de luptat cu domnisoara care e sclifosita rau la mancare (ca urmare a problemelor cu stomacul din trecut, a ramas cu “pete pe creier” - foarte la figurat :) ), baietelul e recuperat complet si are o dezvoltare incredibil de buna, peste media varstei lui, din toate punctele de vedere.
Vorbim mult cu ei, cititm povesti in fiecare seara, le raspundem la orice intrebare si le aratam cat de mult ii iubim. Este obositor dar ne implineste.
Recunosc faptul ca de peste 4 ani, principala mea activitate este sa … mamicesc :) dar asta ma bucura, am invatat, zi de zi, atat de multe in perioada asta … nu stiu cum as fi fost la 29 de ani fara sa am nici un copil (in nici un caz nu judec pe cele care nu au, vorbesc doar despre mine) dar nu as vrea sa fiu acolo, pur si simplu sunt pe o alta cale, si mi-e extrem de bine.
E clar ca regret ca nu am timp sa fac mai multe lucruri pentru mine, dar sunt invaluita de atata dragoste incat … mi se pare incomensurabil, nu as da-o pe nimic altceva.
Si da, de o vreme a inceput sa fie mai usor, cam dupa ce a trecut si cel mic de 15-18 luni, ni s-a mai usurat viata, am renuntat la cresa domnisoarei, mi-am luat inima in dinti si am zis ca mai bine ma descurc cu amandoi acasa zi de zi, dar macar sanatosi sa fie, decat hei-rup-uri lunare cu sechele maxime.
Baietelul a devenit mai robust, niciunul nu s-a mai imbolnavit asa des, fetita s-a recuperat incet-incet, au inceput sa comunice mai bine intre ei, nu-mi mai era teama sa-i las mai mult de 5 minute singuri (adica unul cu altul intr-o camera) cat faceam eu altceva prin zona.
Programul merge normal, fetita este la grupa mijlocie, ii place mult, merge aproape 3 din 4 saptamani :) "goangele" inca sunt gramada pe noi tot timpul, dar trecem mult mai usor peste ele. Ii dam inainte cu tupeu, dezvoltarea trebuie sa fie normala, solutia nu este sa-i inchidem intr-un glob de sticla, ci dimpotriva, sa-i expunem, dar cu masura, calculat, si ajutand corpul sa faca fata vicisitudinilor, nu impiedicandu-l la fiecare mic pas, sa se repare singur.
 Astazi copiii sunt de nedespartit, chiar daca rad sau se cearta … sunt o pereche pe cinste (si mi-ar fi fost perfect ok daca ar fi fost de acelasi sex, stiam numai ca vreau cel putin 2, acum m-am linistit, vreau cel mult 2 :) ).
Sunt mandra de ei pentru ca ma invata in fiecare zi lucruri noi, ma obosesc, ma amuza, ma relaxeaza, sunt o incantare si oricat de greu mi-ar fi uneori, daca mi-ar fi luati … nu stiu daca as putea trai in continuare.
Bucurati-va de copiii vostri! :)

Poveste despre cum au aparut copiii (cum vad eu nasterea)

Postul acesta a pornit initial ca raspuns pentru @g.cojocaru, o doamna cu pui la fel de mici ca ai mei.
Dupa ce am divagat enorm de la subiect :) am concretizat ca nu pot sa-i postez acolo ditai pomelnicul, oricum vreau sa fac si aici capitol separat dedicat copiiilor si sa-mi prezint atitudinea fata de cum mi se pare mie ca ar fi bine sa se intample lucruri cu ei. Si oricum de multe zile tot scriu pomelnice pe la altii, pt ca mi s-a parut aiurea sa iau teme de acolo si sa le dezvolt la mine pe blog (inca nu mi-e foarte clar cum merge treaba asta si cum e comunitatea), ajungand astfel sa scriu comment-uri de cate doua pag ... iar la mine e pustiu :)
Deci reorganizare de ianuarie, incep cu copiii :)
Inceputul intr-ale mamicitului a fost asa (comment partial recuperat de la cojocarii de pe blog :) postul era despre nasterea naturala vs cezariana )
Cu nasterile a fost super-ok de fiecare data, natural, nici nu ma gandisem la altceva, dar eram informata despre ambele varinate.
Acum am 29 de ani, nu am avut niciodata probleme serioase de sanatate, sarcinile au decurs la superlativ, nici macar o greata cat de mica nu am avut.
Recuperarile incredibile si ele, chiar la a doua nastere a inceput travaliul spre dimineata, la 9 m-am internat, la 12 nascusem, surprinzator chiar si pt mine :)
A curatat dr bine de tot pe acolo pt ca aveam un fibrom, si din acest motiv nici scurgeri nu am avut mai mult decat la o menstruatie normala. Dupa 3 zile ma rugam de el sa-mi dea drumul acasa, pentru ca amandoi ne simteam excelent si aveam treaba acasa, ne asteptau surioara indragostita, tati zob si bunicii nerabdatori, nu aveam timp de lalait prin spital :)
Sa ma bag si la No3 n-am curaj (psihic nu fizic), dar daca ar fi, tot natural, fara discutie, nu as tine mortis la asta daca ar fi probleme, ca nu sunt nebuna, dar e prima optiune. Daca ai un corp sanatos si beneficiezi de o supraveghere medicala responsabila mi se pare optiunea de dorit.
Am avut epiziotomie de fiecare data, era politica doctorului (un om extraordinar) si am fost deacord cantarind bine problema , nu a fost nici o problema, evident ca este un disconfort cateva saptamani dar din nou, mi se pare neglijabil fata de o taietura pe burta si timpul necesar recuperarii dupa aceasta.
Daca e sa fie probleme, aparute in timpul nasterii, sau dupa, pot sa apara in oricare din cazuri. Nu judec pe nimeni, deacord ca fiecare se cunoaste cel mai bine pe sine, dar sustin ideea de a nu avea teama de nasterea naturala, durerile sunt nesemnificative in tot contextul, pe termen scurt dar mai ales pe termen lung.
Copiii s-au iubit din prima zi (pe tot parcursul sarcinii i-am povestit fetitei ce se va intampla si niciodata nu a simtit ca i-a luat locul sau a deposedat-o de ceva al ei). Ea avea doi ani fara o luna, inca din maternitate l-a privit ca pe ... un adorabil catelus :) nu sunt sigura ca atitudinea s-a schimbat foarte mult in timp :)
Acum sunt absolut minunati (fetita are 4 ani si baietelul 2), daca se intampla sa stea departe unul de altul mai multe zile … pur si simplu parca nu mai sunt ei, si reintalnirea este … lacrimogena rau (adica noi radem-plangem cand ii vedem cat se bucura ca se revad).
Fiecare este o felie impresionant de mare din universul celuilalt, vorbesc unul despre altul des, cel mic invata atatea lucruri de la fetita, mult mai multe decat invatase ea de la noi pana la varsa respectiva, au o complicitate a lor incredibil de dulce, evident ca se si ciondanesc (cam de 3-4 ori pe ora, cum ar fi) dar face parte din cresterea lor impreuna, si e casa plina de rasete tot timpul, pana da in plansete, normal (“e plina de galagie” ar fi fost mai corect sa scriu).
Nu mi se pare ca esti mai putin de admirat daca faci cezariana, sau daca alegi sa nasti natural, ai adus pe lume un pui de om, l-ai purtat niste luni si apoi il mai ingrijesti niste zeci de ani, cum faci asta conteaza, nu cateva ceasuri de proces prin care el este eliberat din pantec, dar da, decizia trebuie luata cunoscand toate datele problemei, si odata luata decizia, nu mai ai voie sa revii cu regrete, nu te ajuta cu nimic (nu sti cum ar fi fost in cazul celalalt), poti doar sa-ti povestesti experienta (buna-rea), ingrosand niste statistici (mie mi se par foarte importante statisticile).

Evident exista si o continuare :)

vineri, 6 ianuarie 2012

Produsele apicole


Imaginea de pe www.miere.ro
Astazi vroiam sa scriu despre altceva dar am primit pe mail, de la draga mea cumnata (sursa multor lucruri pozitive din viata mea) un link spre o emisiune deosebit de interesanta despre produse apicole.
Aceasta emisiune a fost divuzata pe Tele Europa Nova Cluj-Napoca si se numeste Bioculinaria.
Invitate au fost doua doamne doctor, tinere si foarte simpatice Dr. Ramona Grosu, Medic Medicina Generala, Acupunctura, Apifitoterapie si Dr. Strant Mirela, Medic Medicina de Familie, Apifitoterapie, ambele din Cluj Napoca, printre altele, medici colaboratori (printre multi altii :) ) cu site-ul CasaBIO, site de o inestimabila valoare (atat ca produse comercializate cat si ca atitudine), pe care eu l-am descoperit abia recent.
Veti spune ca fiind colaboratoare ale acestui site, este si normal sa propovaduiasca beneficiile produselor apicole (ei comercializeaza o multime de produse BIO, vreo 4000 :) ) si sa faca reclama, pentru bunul mers al comertului ... Eu as spune mai degraba ca este bine sa ni se readuca in atentie benficiile unor produse minunate, adesea uitate in favoarea celor sintetice dar cu reclama abundenta. Mai mult decat atat, mai intrebati "batranii" sau pe cei care nu sunt atat de convertiti de reclame, cat de folositoare le-au fost sau considera a fi produsele apicole.
Poate avea cineva ceva de obiectat la beneficiile pe care produsele apicole le aduc sanatatii? Poate ca nu fac "pe mama si pe tata" sau nu te "rezolva" pe loc, dar utilizarea lor pe termen lung sigur ne ajuta corpul sa functioneze mai bine, cu costuri mai mici (pe termen lung) si cu mult mai putine contraindicatii.
Mie mi s-au parut foarte pertinente toate informatiile oferite in acea emisiune, cele 50 de minute au trecut pe nesimtite si cand s-a terminat am simtit nevoia de a aprofunda diverse subiecte, asta doar dupa ce am mers la bucatarie si am luat o lingurita cu miere :)
In mod paradoxal, mierea, posibil cel mai cunoscut produs al stupului, nu este neaparat pe unul din extractele fruntase, ca si calitate si beneficii, dar este cea mai utilizata deoarece este in cantitatea cea mai mare si nici nu presupune distrugerea, intr-o masura mai mica sau mai mare, a contunutului unei rame din stupul din care se recolteaza, asa cum presupun o mare parte din celelalte produse.
Au detaliat cam toate categoriile de produse apicole de pe site-ul CasaBIO, oferind informatii foarte corecte din punctul meu de vedere (oricum informatiile se pot verifica) si pe mine m-au convins ca este bine sa-mi indrept atentia si mai mult spre aceste opere ale naturii.
Noi folosim miere (si cateva alte produse derivate) aproape zilnic, din productie proprie, socrul meu are cativa stupi si il pasioneaza subiectul, defapt asa a aparut link-ul pe mailul meu, cu indicatia de a fi vizionat de socrul meu, spre a se bucura ca genul acesta de munca este apreciata si recunoscuta. Eu am mers mai departe deoarece vreau sa pun umarul (cat de mic si insignifiant o fi el) la popularizarea acestui subiect, fara a intra in detalii ce pot deveni plictisitoare, si oricum pot fi gasite facil, la orice ora.
Sper ca voi reveni sa va spun ce folosim noi, de ce, si pe care altele le consider folositoare, deocamdata ajunge, postez, ca devine ultra-kilometric :)

joi, 5 ianuarie 2012

Responsabilitatea publicarii gandurilor

Din punctul meu de vedere, atunci cand alegi sa-ti faci publice gandurile, mai ales in forma scrisa (ce ramane publica vreme indelungata si poate fi, cu usurinta, folosita in folosul sau impotriva ta) ar trebui sa te preocupe cateva … “norme de buna conduita” sa le spunem.

Inspiratia acestui post  a venit in urma articolului domnisoarei Cristina Cioba - Miss Sunshine  (care a fost sters ulterior, inlocuit cu unul in care prezinta scuze) la adresa Printesei Urbane  (om cu studii, vechime si talent in ale scrisului), o persoana deosebit de calda, inteligenta si diplomata totodata.
Alte date, deocamdata, se mai pot gasi si la Alexandra Albu, inteleg ca ea a fost “detectiva” noastra :) posibil sa mai fi scris si alti bloggeri care au asistat la subiect (penibil si demn de corectat), imi cer scuze ca nu ii stiu, nici nu vreau sa amplific problema (si asa grava, zic eu), eu imi exprim parerea despre atitudine in sine.
Se gasesc acolo tote datele unei mici furtuni (intr-un pahar) iscata de o domnisoara teribilista si … mai subtire la capitolul diplomatie, sa zicem.
Nu contest ca af fi talentata in cateva domenii (mai mult autointitulat) dar la cateva din “regulile” enuntate mai jos … ar mai avea de lucru.
Logoreea nu este suficienta, la multi abunda in adolescenta, insa trebuie sa fie si fondata si de calitate, depinde ce teluri ai, desigur.
Sper ca domnisoara sa inteleaga ce a gresit, sa lase deoparte incapatanarea caracteristica varstei si macar sa invete ceva, maturizarea inseamna multe lucruri (unele de-a dreptul dureroase) iar asumarea propriilor fapte mi se pare ceva esential.

Ordinea este aleatoare, desigur toate sunt interconectate:

Corectitudinea si acuratetea stilului
Aici as include: de la scrisul corect (gramatical si topic) in limba in care alegi sa publici, pana la o exprimare fluenta, reverentioasa, adaptata la segmentul de public caruia i te adresezi, desigur fara a-ti pierde din personalitate sau a-ti afecta calitatea gandurilor exprimate.
Un text usor de parcurs ii ofera incantare cititorului si te asigura ca va reveni la tine, nu in ultimul rand, poate pregati terenul pentru o frumoasa prietenie (ca doar socializarea este motorul principal al blogger-itului :) ).
Un om pe care “il intelegi din prima” pare sa te invite la continuarea dialogului. Mai mult decat exprimarea propriilor ganduri, avem nevoie sa ni se confirme diverse lucruri (credinte, informatii, date, pareri) si acest deziderat este usor de obtinut numai daca ceea ce ai scris este si perceput asa cum ai dorit.
Imi dau silinta ca intotdeauna textele mele sa indeplineasca cel putin aceste cerinte. Nu mi-e rusine sa folosesc DEX-ul, de fiecare data cand simt nevoia, sau dictionare in caz de neologisme sau barbarisme, nimeni nu s-a nascut invatat, iar in "secolul vitezei luminii" exista cu siguranta ceva ce ti-a scapat pana acum.

Corectitudinea informatiilor oferite
Mi se pare esential ca informatiile ce alcatuirsc un text sa fie corecte. De informatii incorecte sau care doresc sa distorsioneze adevarul, incercand astfel sa manipuleze, este mult prea plina mass-media, sper ca, macar prin aceasta minunata unealta, care este Internet-ul, sa avem acces la informatii corecte, documentate, argumentate, cu cat mai multe surse publicate.
Eu nu public niciodata un text fara sa-l salvez de mai multe ori (mi se pare puerila faza cu “am sciiis dar mi s-a steeeers/am pierduuuut/mi-a mancat catelu' temaaaa”, n-avem 5 ani, o minima seriozitate, va rog!), sau fara sa-l corectez, bibiblesc, smotocesc, si de obicei cam las sa se “coaca” macar o noapte. Nu consider ca astfel isi pierde din valoare (ba dimpotriva) sau ca nu mai este “spiritual”. Decat sa public ganduri asternute in graba, sau infierbantate de anumite subiecte, mai bine le “rontai”, imi dau timp sa le privesc din mai multe perspective, ma documentez (uneori am ajuns sa nici nu mai public sau dimpotriva sa fie cu atat mai valoroase datorita documentatiei).
Poate ca in timp o sa-mi devina mai usor scrisul si nu voi mai avea nevoie de atat de mult timp de la prima fraza asternuta pana la publicarea textului, dar chiar si cand voi scrie dintr-o suflare o pagina, tot voi simti ca macar o parcurgere a textului, pentru corectura, datorez cititorilor mei, inainte de a publica.

Asumarea responsabilitatii pentru cele declarate
(completare la paragraful de mai sus) Faptul ca las sa se “coaca” nu inseamna ca nu am pareri proprii, ca mi-e teama sa spun ce gandesc sau ca ma las influentata (voit sau nu) dar consider ca-mi e mai bine sa am eu o opinie foarte clara despre un subiect, inainte de a-l lansa in lume, ca fiind o comvingere a mea. Iar atunci cand voi fi pusa in fata oricatui text scris de mine, sa pot spune cu toata inima “da, eu am scris asta, a fost cat de corect/adevarat s-a putut la momentul respectiv  si imi asum responsabilitatea”.
Desigur se pot face si versuri sau literatura, dar nu acesta este subiectul aici :)

O conduita corecta fata de “colegi” 
Poate ca sunt eu prea noua in treaba asta cu bloggeritul sau in lumea virtuala, dar nu cred ca aici se aplica alte reguli decat cele ale bunului simt, pe care mai toti le-am invatat in “cei 7 ani de-acasa”.
La mine nu au dat gres niciodata, nu am fost admolestata virtula (inca :) ) niciodata, pentru ca intotdeauna m-am purtat respectuos, fara sa desconsider persoana sau munca cuiva, mi-am castigat prieteni si un bagaj imens de informatii prin faptul ca am respectat. Si asta nu m-a costat nimic (in afara de timp), nu am renuntat la propriile-mi pareri, desi uneori am fost in contradictoriu, nu am fost mai putin spirituala sau lipsita de umor ori discernamant. Am stiut sa ma adaptez in functie de interlocutor, pentru ca de la orice persoana ai de invatat, pierzi mai mult daca “ii dai cu Flit”(trebuie sa platesc ceva pt reclama la produs? :) ) sau te contrezi. Mai bine te documentezi, vezi daca ai dreptate sau daca el/ea are dreptate, vi cu argumente, si astfel ai de castigat ca ai mai invatat ceva nou. Decizia e a ta, cum sa abordezi situatia in continuare, indiferent cine a gresit.

Nu fura
Blogerii mi se par extrem de valorosi, impartasesc din experinta lor de viata/cunostintele lor, tu esti liber sa discerni sau sa aprofundezi daca nu esti sigur de informatii.
Continui sa-i citesti daca iti plac (ca si persoana sau teme abordate) sau treci mai departe, este o abundenta, multi sunt absolut geniali, nicicand accesul la informatie nu a fost mai facil.
De ce sa nu apreciezi munca unui om, dorinta de a impartasi ceva (lucruri preponderent pozitive si care indeplinesc cerintele de mai sus, mai ales), si sa i te adresezi cu injurii si batjocura, desi poate odata (chiar ai declarat ca) l-ai admirat?
Nu este fatarnicie, poate ca l-ai admirat dar pe parcurs unul din voi s-a schimbat in asa masura incat nu va mai pouteti suporta unul pe celalalt, dar de la asta pana la a fura (a-ti insusi, in cazul in speta) munca sau identitatea unei alte persoane … mi se pare nedemn pt o fiinta umana.
A te inspira din creatia cuiva mi se pare ok, persoana respectiva asta si-a dorit: sa iti inspire ceva, eventual sa-ti smulga si o replica, sunt sigura ca oricine se bucura cand este “bagat”in seama, cand este laudat mai ales, dar eu personal accept si criticile pt ca am de invatat din ele.
Dar sa incerci sa copiezi gandurile si modul de exprimare ale altei persoane (nu mai vorbesc despre identitate), ale cuiva pe care il cunosti, cu care ai dialogat, si mai aveti si prieteni comuni, deci nu e ca si cum nu stie nimeni :)
A … si nu merge cu “e blogul meu si scriu ce/cum vreau pe el”, nu, ai o responsabilitate, l-ai facut public, oricine il poate citi, lezeaza retina/inteligenta/multe alte simturi, iti asumi raspunderea. Nu vrei sa-ti asumi raspunderea, nu-l faci public, dai acces doar prietenilor, te harjonesti cu ei, nu-ti mai place poti sa-l stergi. Atunci cand e public trebuie sa fi constient ca ce scri acolo poate veni sa te traga de urechi peste o vreme, chiar daca ai scris niste bazaconii intr-o noapte de nesomn.

Toate aceste reguli eu le-as numi simplu
“Respectul pentru cei ce te vor citi”