Se ia dra Lu, careia ii este frica sa mearga si pana la baie, pe inserat, cand este lumina stinsa in incaperea respectiva (desi pe hol este aprinsa) si ... i se citeste "David si puiul de intuneric" :D
Asta dupa ce s-au tot incercat o multime de alte varinate, de-a lungul timpului.
Nu pot spune ca functioneaza 100% dar sigur a ajutat, mult.
De ce spun ca este reverse psichology? Pt ca in carte, cei doi copii intalnesc un dragalas puisor de intuneric, caruia ii este frica de ... lumina :D
Pe langa poveste minunat scrisa, si grafica deosebit de frumoasa, am gasit, in prima pagina (cea cu descrierea familiei), o multime de asemanari cu familia noastra, lucru care i-a amuzat extrem de tare :) si a ajutat mult la ... morala.
Despre carte nu vreau sa comentez extrem de mult. Noua ne-a placut si ne-a ajutat. Pretul este 10-13 lei, si mi se pare mai mult decat meritat.
Gasiti mai multe detalii pe site-ul autoarei, Maria Surducan (textier si ilustrator), povestita la Roxana Rusu, si nu in ultimul rand, la Mona (inclusiv imagini foto cu textul din carte). Ea este cea care a cumparat si mi-a trimis aceasta carte, tocmai de la Bacau, desi eu o rugasem doar sa mi-o imprumute :)
A fost atat de sigura ca ne va placea, incat ne-a cumparat-o. Si a avut dreptate :) Multumim!
Mona este cea despre care am mai povestit anterior. Ne-am cunoscut tot prin intermediul cartilor, la un concurs de la Zu, la care am participat, dar m-am lacomit si am rugat-o sa-mi imprumute si mie cartile castigate de ea, lucru pe care l-a si facut :D Apoi s-a legat o frumoasa prietenie, zic eu!
Io cred ca nu il "vindeci" ca asta nu e o "boala" ci ca doar el creste si afla ca nu e asa o mare problema intunericul :)
RăspundețiȘtergereOk, ar fi fost mai corect sa spun ca ameliorezi teama.
ȘtergereSincer, dra se cam prosteste, isi cam induce teama. Adica uneori e prinsa cu ceva si ... uita :) Isi aminteste in mijlocul activitatii, din camera semi-intunecata, si atunci incepe sa boceasca :)
Si pana creste, trebuie sa amelioram cumva, nu pot sa o tin de mana chiar tot timpul, in fiecare situatie cand i se nazare ei. Povestea asta chiar mi-a placut cum a pus problema.
Frica de intuneric e una din cele mai ancestrale frici ale omului. Ca si cea de foc. De aia zic ca nu prea ai ce sa ii faci pana cand omul nu creste si nu constientizeaza singur ca in inutunericul dintr-o casa sunt aceleasi obiecte ca si in lumina. Nu e nimic in plus acolo de care sa ii fie teama si o sa afle asta. Pe moment nu trebuie tratata ca si cand "se prosteste" pentru ca frica ei e reala si ea nu stie sa o gestioneze. Eu i-am dat Marei o lanterna cu care sa descopere ce e in intuneric. I-a placut foarte mult! Inainte ii era teama si de colturile intunecate dintre moblile seara cu lumina aprinsa :)))) Vedea acolo negru si fugea :))) Eu nu zic ca povestea aia nu e buna, zic doar ca problema cu frica trebuie abordata practic ca sa se "convinga".
ȘtergerePai a fost abordata practic. Aia cu prosteala era doar "intre noi", fatza de ea ma port cat se poate de serios, nu minimizez :)
ȘtergereLanterna are si ea la indemana, a fost unul din primele lucruri pe care i le-am dat. Nu am insistat aiurea "du-te fraiero singura, ca nu e nimic rau acolo", adica am zis-o dar numai de cateva ori, la inceput (acum cateva luni), apoi ne-am dat seama ca trebuie abordata altfel problema, si am luat-o pe partea serioasa, de la tinut de mana, si mers cu ea, fara sa aprindem prea multe lumini, pana la "tu esti cea mai curajoasa si puternica, nu are ce sa ti se intample acolo", pana la aplaudat de fiecare data cand facea un pas in plus, in directia buna.
Deci nu am minimizat problema, dar am incercat si sa nu-i dam o amploare foarte mare, pt ca realmente mi se pare ca exagereaza ea, isi auto-induce. In general mergem pe ideea de "tu esti puternica/desteapta/curajoasa", nu-i spunem niciodata ca nu o luam in serios :)
Frate-su nu are nici cea mai mica teama de intuneric, chiar e amuzant uneori cand il aud "hai Luana, ca melg eu cu tine la baie, nu-ti fie flica" :))
Iar fatza de foc are o atractie de ma sperie, la propriu, fratiorul.
PS: nu stiu daca iti place SF-ul si Asimov, are o nuvela absolut dementiala "Caderea noptii", ce are ca subiect exact teama oamenilor de intuneric. Sublim scrisa!
Cum sa nu, am citit tot ce a scris Asimov! Ideea e ca nici cu exageratul cu "esti curajoasa" nu trebuie insistat, dupa mine. Pentru ca ea in secunda aia STIE ca nu e. Intelegi ce vreau sa zic? Fricile ancestrale se vindeca prin maturizarea omului. Lampi de hol de bagat in priza si in camere, si aia e. Sau acces usor la intrerupatoare. Eu i-am pus o treapta langa usa de la baie ca sa isi poata aprinde seara lumina. In hol am o lampita cat sa vada. In rest nu am mai insistat. Copiii nu isi "induc" frica de intuneric. Ei gandesc mai mult cu partea de creier aia primitiva, instinctuala, de aia lor le e frica de intuneric, animale, zgomote...e normal si nu trebuie prea mult canalizata atentia ta asupra acestui aspect. Ea stie ca o minti cand ei ii e teama si tu ii zici ca e curajoasa. O abordare neutra ca "stiu ca ti-e frica insa o sa treaca"...ii da increderea ca esti acolo si ca nu incerci sa o pacalesti, sa o duci cu vorba. E mare acum, stie TOT, te simte si te stie cand vorbesti serios si cand nu. :)
ȘtergereMda, e foarte mare, 5 ani intregi, azi! :D
ȘtergereMulti inainte, la multi ani iupiiiiiii...Mara mea are 5 jumate, deci stiu despre ce vorbesc :))) Sunt mari si trebuie sa le dam sansa sa le fie frica acum, ca sa nu le fie frica mai tarziu. :)))
ȘtergereMă bucur foarte mult ca v-a plăcut cartea :)
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani!
Multumim!
ȘtergereChiar mi s-a parut o carte deosebita! Felicitari pt ideile originale!
Exista carticica asta si in varianta adulta? Pentru ca mie mi-e rusine sa recunosc, dar paralizez de frica pe intuneric. Desi stiu logic ca nu mi se poate intampla mare lucru, cand dau de intuneric nu mai pot aplica "mind over matter" oricat incerc... A ramas celebra faza in care am crezut ca fac cu inima de frica in momentul in care am iesit pe usa hotelului in care eram cazata la un eveniment de team building, si cand am pasit in afara conului de lumina proiectat de usa si m-am trezit in bezna, am stat acolo hiperventiland aproape o ora, pentru ca n-am putut sa fac un pas inapoi sa intru din nou in conul de lumina. Am crezut sincer ca o sa mor de inima acolo... Nu cred ca mai exista speranta sa ameliorez asa ceva... :-)
RăspundețiȘtergereDar mi se pare geniala ideea cartii pe care ai prezentat-o, trebuie sa aplic asta si la Robbie cat timp mai am incap sperante de ameliorare :-)))
Hai maaaa! Of :( Cine stie de la ce ti se trage si tie! :(
ȘtergereEu am asa cu inaltimea, cateodata. Dar nu cred ca am avut asa de grav totusi. O ora intreaga e foarte mult timp, n-as fi vrut sa fiu in locul tau :(
Cand am fost pe munte, acum niste ani, nici nu cred ca eram insurati inca, eram aproape de creasta, la Galcescu. Vroiam sa ajungem pana sus dar au inceput sa mi se inmoaie genunchii cand priveam inapoi. Probl nu era ca nu as fi putut sa urc, dar de coborare imi era teama, unghiul pantei era .. cam la 70, mai aveam 100m dar nu am mai putut. I-am spus sa mearga, ca il astept acolo. S-a dus, a facut si poze, s-a bucurat de perspectiva cateva sec (am fost foarte invidioasa) si a coborat cat a putut de repede. Ei bine ... minutele alea, nu f multe, mi s-au parut o vesnicie! Parca tot muntele se pravalea peste mine. Incercam sa ma calmez, ca sunt bine priponita in picioare dar parca aveam tendinta sa o iau la vale in fiecare secunda, de 10 ori. Aveam niste ameteli si o stare de rau de credeam ca nu mai scap :)
Din momentul acela am constientizat ca am o problema cu ... ceva :) Pot sa traiesc cu ea pt ca nu ma aflu f des in contextul acela, si nu am mai avut reactia de intepenit in nici un alt context, deci ma consider fericita :)