Raspandim bucuria lecturii, in randurile copiilor (si nu numai)!

I-am dat tema domnisoarei sa stranga toate cartile de copii, de prin casa, sa le aranjam frumos, pentru poza.
I-am explicat ca participam la un corcurs la care se pot castiga carti, a fost extrem de entuziasmata :)
Partea mea este scrisul, a ei sa arate cartile pe care le avem deja, l-e "aranjat" aproape o ora :)
Deci iata si poza :

(mesaj de la dra) "sa mai scli ca Andleea, mama mea, mi-a dat o bucata de scoci, ca sa lipesc castelul (o carte care se desface sub forma de castel) de podea, ca sa stea flumos deschis, sa fie poza mai flumoasa"!!! Castelul a fost reorganizat intre timp, scrierea postului dureaza de niste zile :)


Carti, profesori, si aduceri aminte lacrimogene :)

Prin acest mesaj, doresc sa raspund indemnului unei frumoase Doamne.
Indemnul ei este acela de a ne invata copiii sa iubeasca lectura, sau mai bine, o las pe ea sa explice, ca a scris tare frumos :

Scopul concursului este sa "raspandim" bucuria lecturii asa ca va incurajez sa paricipati, sa va ascutiti condeiele si sa povestiti cu drag despre lumea aceasta minunata a cartilor pentru cei mici - e frumoasa si plina de magie :D.

Deci sa-mi ascut "condeiul" si sa incep cu inceputul, evident despre ... mine :)



Nu mi-i amintesc pe parintii mei citindu-mi ceva, cat am fost mica. Este posibil sa gresesc, si ei sa o fi facut. Din pacate, daca s-a intamplat, nu m-a marcat, ba chiar am dus dorul, dar na ... timpuri comuniste (oricum nu prea se incuraja cititul pe atunci), ei nu aveau nici un ajutor in mareata capitala, vremuri grele.

Aveam insa o vecina pensionara, care nu mai este de cativa ani, (Constanta) "tanti Tanta" ii spuneam noi. Era Zana Zorilor si Mama Povestilor/Poeziilor pentru mine.
Cand am mai crescut am inteles ca nu era tocmai o persoana cu care sa fi ales sa fiu neaparat prietena, la maturitate, dar comportamentul ei fata de mine, ca si copil (prescolar), a fost fara repros.
Se punea la mintea mea, imi citea povesti si poezii nenumarate, foarte multe poezii le stia pederost.
Imi amintesc ce impresionata a fost intr-un an cand, la scoala fiind, si stiind ca incepuse sa mai uite din poezii, i-am caligrafiat eu frumos, dintr-o carte cautata indelung, poezia cu "El-Zorab" de George Cosbuc.
Acesta a fost inceputul, dragostea de carti a crescut in mine mai mult ca orice.

Eram un copil timid, nu ma integram foarte bine, mai mult genul tocilar. Preferam sa evadez in lumea mea , pe care o modelam dupa pofta inmii, in functie de cartea recent citita sau in curs. Mi-e greu sa-mi imaginez cum as fi fost astazi fara carti, fara lumea care nu are margini, deschisa de ele.

In clasele primare citeam multe basme, care de care mai greu, dar delicios, de descifrat. Uneori prindeam (la biblioteca de cartier) carti scrise in dulcele grai moldovenesc :) sau arhaisme pe care le inghiteam nemestecate, sau povesti cu talc pe care le dibuiam greu. Nimic nu-mi stirbea placerea de a citi, vizitam Biblioteca saptamanal.
Imi amintesc foarte clar o zi calda, sub o tufa de trandafiri, citisem un basm frumos (nu mai retin care si nici nu are importanta) si tineam cartea stransa la piept, cu sufletul frematand, cu lacrimi in ochi, si gandeam ca eu nu as putea trai niciodata fara sa citesc povesti :)
Pe urma am gasit nenumarate alte carti frumoase, pe care recunosc, planuiam cu nerusinare sa fac intr-un fel sa le pot pastra, sa nu trebuiasca sa le mai returnez la Biblioteca :)

"Biblioteca" parintilor mei nu cred ca insuma mai mult de 30-40 de carti, cateva rafturi de deasupra patului din sufragerie. Putine pentru copii, majoritatea cumparate probabil pentru ca erau "la moda", nu mai retin bine, nu vreau sa judec in nici un caz, erau cam "pline de praf" oricum.

Dar erau acolo si cateva de Jules Verne, astfel, in clasa a V-a, mi-am facut curaj si am pus mana pe una din primele carti de la lecturile optionale "Insula misterioasa". Era mare, mi-a fost greu sa trec de primele 20-30 de pagini, dar odata ce m-a prins ... cred ca n-am mai mancat si nu am mai dormit pana nu am terminat-o. Si aici ii datorez enorm unei distinse doamne, care mi-a fost profesoara de romana in clasele V-VII (clasa a VIII-a am facut-o la alta scoala) Bellu Ciresica.
Dumneaei ne punea "la munca", a vazut potential in mine si ma mobiliza poate chiar mai mult decat pe altii. A trecut peste timiditatea cu care raspundeam la ore, teama de a ridica mana, ca nu cumva sa gresesc raspunsul, vocea mea tremurata (pana pe la finalul liceului chiar) cand imi citeam temele in fata clasei. Mi-a pus in mana enorm de multe carti, nu lasa sa treaca trimestrul pana nu aveam citite absolut toate cartile optionale de prin manuale, si ajungeam astfel si la alte comori ale autorilor de prin manuale. Peste vara largeam orizontul si mai mult.
Nu am gasit mentiuni despre dumneaiei pe marele Net, am o banuiala ca inca este directoare la scoala generala nr 26 din Bucuresti. Este un nume pe care il port cu mine, cred ca si peste 10 vieti, daca ma scoala cineva din somn, in miez de noapte, si ma intreaba cine imi era profesoara de romana in clasa a V-a, pe cand ma chema AndreeaC, am sa rostesc, fara gres, numele dumneaei.

Deci "treaba serioasa" a inceput cu "Insula misterioasa". Au urmat inevitabil toate celelalte carti ale marelui Jules, care erau insirate, pe coperta cartonata a fiecarei carti alb-bejulii. La fiecare imi parea ca este mai frumoasa decat precedenta :)

Restul de carti se pierd in negura timpului, au fost multe, fara dubiu, imi facusem si tabel cu cele care ma impresionasera mai tare, l-am abandonat repede caci nu-si avea rostul, lumea fabuloasa a cartilor era prea extinsa pentru a fi cuprinsa intr-un tabel.

Cel de-al doilea nume pe care il retin, cel putin la fel de important ca si primul, tot de profesor, tot de romana. 

Curios este ca nu mai retin nici un alt nume, din perioada pre-universitara, nici de colegi, nici de profesori! nu prea sunt mandra de constatarea aceasta, o sa scormonesc mai adanc, deocamdata sa nu pierdem firul :)

Victor Drujinin era profesor de romana, la clasa de informatica (la care m-am transferat eu in clasa a X-a) a liceului Traian (colegiu, grup scoar, mama lui, ca a trecut prin toate denumirile posibile cat am activat eu acolo).
Liceul ... nici prea-prea, nici foarte-foarte, proximitatea parcului Circului mi-a infrumusetat in mod deosebit timpul petrecut acolo, ma-ntelegeti! :)
Stiu ca ma duceam cu placere la scoala (colegi, materii, profesori), restul nu-mi amintesc foarte multe.
Insa profesorul de romana ... mare om, nici nu as sti cum sa incep sa-l descriu ...
Sever dar totusi bland si intelept, ne temeam de el dar mai mult il iubeam. Poate ca "iubit" este prea mult spus dar il respectam profund, pentru educatorul care era dar si pentru omul care banuiam ca este in rest. Altfel fata de restul pedagogilor, distins, calm, extrem de calculat si atent la elevii care aveau potential si respect fata de materie.  Cate exemple de predare si de notare as putea sa dau ... sute cred, dar mai bine ii dedic un post separat :)

Omul acesta a dus mai departe ceea ce sadise in mine primul profesor, m-a facut sa iubesc sa astern si eu pe hartie, nu doar sa citesc de la altii.
Un lucru pe care acum il apreciez enorm (pe care atunci il cam injuram toti) era ca ne dadea tone de eseuri de facut, si nu numai atat, ne verifica de fiecare data daca le-am facut, la fiecare inceput de ora ne semna tema, apoi cativa si citeam din ele, apoi, cateva minute, ceilalti comentau temele citite, nu scapa nimeni :)
Nu am reusit sa scap de vocea mea tremurata, si era un chin groaznic sa-mi citesc tema, dar ma rasplatea pe masura, vedea mai departe de voce si intelegea ce era inauntrul meu.
Ne stimula mereu sa ne depasim si imi amintesc cu mare placere prima editie a "Colocviului Mihai Eminescu", pe care dumnealui l-a initiat, in cadrul Liceului Traian, cu participare din toata tara. Am audiat acolo creatii absolut minunate. A fost o munca imensa de organizare (profesori si elevi) si satisfactiile sper ca au fost pe masura. Nu mai retin detalii de la celelalte editii (anuale) ale evenimentului, stiu ca a fost cel putin inca una cat am fost eu acolo.
Acum vad ca acest om minunat preda la liceul "Ion Neculce", si pare sa isi duce mai departe ideile si sustinerea pentru tineri.
Bravo domnule Profesor!
Eu una, sunt mandra ca am fost eleva dumneavoastra. Imi pare rau ca nu am imbratisat un domeniu filologic, nu am avut curaj, dar daca cumva cititi pe aici ... influenta dumneavoastra asupra mea a fost enorma, evident pozitiva.
Bucurati-va cei ce-i sunteti elevi! vedeti mai departe de severitatea dumnealui (aparenta), si apreciati omul care este, si care vrea sa scoata ceva din voi.

Cat am scris si inca sunt departe de a finaliza! ...
Ideea de la care pornisem ...

Dragi parinti! 
Nu ar fi dragut ca voi sa fiti mentionati in astfel de elogii, de catre fii si ficele voastre, in loc sa le primeasca oameni care nu le-au fost atat de aproape, pe cat le-ati fi putut fi voi? 
Mie mi-a placut enorm cum a scris Ada Demirgian despre tatal ei (va rog cititi!)

Eu sunt pro-citit, oricand, oricum, orice, la orice varsta.
Cititul nu te indobitoceste, niciodata, nu are cum, mereu vei avea trimiteri (si pe Internet mai mult decat oriunde) spre noi si noi descoperiri. Nu iti place asta, schimbi macazul, imposibil sa nu iti gasesti o cale, sa nu te identifici cu cineva (subiect, autor). Important este sa ai sadita in tine samanta, sa arzi de nerabdare sa cauti, sa vrei sa aloci timp acestei activitati, mai mult poate decat altora.

Pentru copii, mi se pare de neinlocuit acest "sport".
Ma stradui (si se pare ca am reusit) sa aiba si ei curiozitatea de a deschide carti, desigur nu in detrimentul activitatilor fizice.
Uneori ne este greu sa ne adunam, dupa o zi obositoare, sa le citim seara, la culcare, dar incercam sa nu omitem aceasta activitate foarte placuta si folositoare. In primul rand ei cer, si ma bucura asta, stiu ca odata inceputa lectura, vom intra totii in atmosfera si va trece orice alt sentiment apasator, lasand loc bucuriei de a citi, de a explica/comenta, poate de a invata ceva nou.
Prefer oricand o carte televizorului/desenelor. La ei "pericolul" este si mai mare decat era la noi, pentru ca desenele de acum sunt adevarate comori. Nu spun despre ele ca sunt rele, dar sunt oarecum limitative, si esenta este sa nu inlocuiasca/elimine placerea cititului de carti. "Desenele" ar fi clar mult mai comode, si pentru noi si pentru ei, dar pierderea imboldului de a citi, ar fi foarte trista.

Plecasem de la Zu ... si m-a surprins placut ca si Ada a scris foarte frumos despre BookFest. Nu m-a surprins faptul ca Ada scrie frumos, asta stiam deja, nici ca-i plac mult cartile, si la fel si Irinei ei, ci ca au aparut posturi despre carti, scrise cu acelasi indemn valoros (caruia ma alatur si eu acum), cam in aceeasi perioana, o perioada in care se celebreaza, mai mult ca oricand, copilaria.

Si plecasem de la faptul ca eu nu am avut multe carti in casa cand eram mica. Copiii mei au deja peste 30-40 de carti, din care lecturam aproape zilnic, si vor fi mult mai multe, mai ales daca particip la concursul lansat de Zu :) Sper ca postarea asta sa fie pe sufletul ei :)

Noi numaram acum multe carti foarte colorate, incercam sa schimbam macazul spre cele cu mai putine culori si mai mult mesaj. Mesaj pozitiv, educativ, care sa insufle numai lucruri bune, pe alocuri si realiste poate.
Incerc sa scap usurel de ponositele printese arhicunoscute (posibil sa donez curand o parte din colectia Disney, partea cu printese :) ), sa mai inlocuim si cu lecturi "baietesti", si potrivite pentru varsta domnisorului, caci vine si Matei din urma si, vorba lui tati, e destul de "printzes" el si asa, daca ii mai citim si predominant povesti cu printese ... :)
El vad ca se invarte mult intre Baloo si Da'matienii :) (Cartea Junglei si 101 Dalmatieni, aceleasi carti albastre Disney).

Am nevoie de indrumare, caut lecturi potrivite concomitent pentru doi ani si jumatate, patru ani si jumatate, batetel si fetita. Nu mai vreau basme, cred ca este timpul sa trecem la altceva, vremurile de acum sunt altfel. Mie mi-a fost bine cu basme pana dupa 10 ani, dar acum parca as merge pe alte variante, pentru ei.
Povestile cu Domnisoara Firicel a fost un bun inceput, stiu ca este o lume intreaga acolo, potrivita pentru noi, trebuie doar sa rupem firul cartilor pe care le avem in casa si, foarte important, sa gasesc carti care sa ii atraga pe amandoi, nu vreau sa defavorizez pe vre-unul dintre copii.

Asa ... cred ca este timpul sa finalizez povestea, care poveste defapt nu se incheie niciodata (aaaa... iar mi-am amintit ca nu am scris despre NeverEnding Story !).

Cartile costa, cele pentru copii chiar destul de mult, dar investitia merita facuta, experienta este nepretuita, iar timpul petrecut activ cu ei, invatandu-i sa-si descopere placerea cititului ... una din cele mai bune investitii in viitorul lor.

Gata, mergem afara, stiti ca s-au copt dudele? :)