3 ani, scurta istorie!

Astazi de dimineata, pe la 6:15, cand m-am trezit, l-am mangaiat frumos pe sot, si i-am spus:
"mai sti tu, ca acum 3 ani, pe la ora asta, te-am trezit, si ti-am spus ca o sa mergem la Maternitate?" :)


M-a intrebat cum de ii spun asa de calma lucrul acela!
Eu i-am spus ca am deja contractii de 3 are, si sunt aproape la 5 minute, dar ca as vrea sa mai stam, macar un ceas, pe acasa :)

Stiam de la copilul precedent, ca lucrurile acestea tind sa dureze, si nu tineam neaparat sa petrec atatea ore, fara familie, in ... cum se cheama? sala de lauzie :)

La dra statusem peste 10 ore acolo, desi totul a mers impecabil, atat a durat!
Acum aveam deja temele facute si am zis ca nu e graba :)

Ne-am impachetat catinel, eu in continuare calma, el in continuare destul de agitat.
Am pregatit si copila "cea mare" :) de dus la cresa (abia incepuse, de cateva saptamani), pana la urma nu am mai dus-o, pentru ca era cam virusata, si nu avea rost sa o agravam.

Soacra a insistat, pe la 8, sa mergem totusi la Maternitate, cat de repede, nu are rost sa riscam nici un milimetru.
Ea a avut probleme, chiar la nasterea sotului. Probleme care ar fi putut fi preintampinate (teoretic) daca ar fi mers cu cateva ore mai devreme, la maternitate. Am fost ascultatoare si am cedat, considerand ca mofturile mele totusi nu merita riscul.

L-am sunat pe dl Doctor, Tomescu, acelasi ca si la dra. Un om de exceptie, bland ca un tata, si i-am spus
"buna dimineata, stiti, aveam programare la dumneavoastra, peste 5 zile (atunci era DPN-ul, Matei a venit cu 5 zile mai devreme, la fel ca si sora lui) ... ma scuzati ca va deranjez, stiu ca azi e greva (era luni, 5 oct, 2009, ziua in care a fost greva in toate spitalele din tara) dar eu o sa nasc astazi, cum facem?"
L-am auzit cum radea, putin impacientat, mi-a spus sa merg cat mai repede ca nu se pune problema :)
Eu naiva, vroiam sa respect greva oamenilor :)

Am ajuns la spital, eu, cu soacra si cu sotul cu fetita in brate. De acolo, el a plecat la policlinica cu fetita, soacra a ramas pe holuri, eu m-am dus "la arest" :)

Surpriza totala, pt intreg personalul participant, a fost ca pana in ora 12 am si nascut :)
Totul a mers impecabil, din nou, dar mult mai repede.
Ca intensitate nu pot compara, nici nu-si are rostul, dar clar a mers ceva mai repede.

Domnisorul a iesit tot de 2,800 si 48-49cm (de ... eu sunt mai mica) ca si sora lui. Singurul baietel din salonul cu 5 fetite, unde am fost repartizata :) Dar cel mai cuminte si sforaitor :)
Cuminte in sensul ca ... manca si dormea, ma rog, restul de marintisuri intre. Dar dormea copilul ... si cate 4 ore :) nu cred ca i-am auzit plansul deloc, in zilele de spitalizare, toata lumea se minuna! Majoritatea la primul copil.

Explicatia mea era foarte simpla: copilul primeste ce are nevoie si apoi se cere la odihna, foarte logic. Nu stateam cu el in brate cu orele, sau in pat, langa mine, "pt ca mi-e drag de el".
Imi era drag de el de nu mai puteam, a fost un bebelus foarte simpatic si in continuare este un omulet care intoarce priviri pe strada, dar asta nu insemna ca trebuia sa stau cu al atarnat de mine non-stop (nu doresc sa se atace nimeni, asta e parerea mea strict personala).
Un bebelus nu are nevoie de gugulit, in primele zile sau saptamani, mi se pare ca mai mult ii dauneaza! Nu zic sa fie aruncat intr-un patut si vizitat doar la ora de masa sau la schimbat, dar nici sa il inveti in brate si sa nu poti pleca de langa el nici o secunda. Apoi sa te plangi de oboseala si cate si mai cate, ca ti-o faci cu mana ta! (evident se exclud cazurile de probleme)

Revenim la spital!
Recuperarea mea a mers super-bine, copilul era de nota 20, si am insistat sa mi se dea drumul acasa de joi, nu vineri, cum era planul oficial.
Am explicat frumos ca" uite ce grozav ma simt, si mai avem si o surioara care ne asteapta nerabdatoare!" :)

Mi s-a dat drumul!
A venit nasa si ne-a ajutat. Sotul avea ceva delegatie parca, in zilele alea, si cred ca nici nu stia de insistentele mele sa ajung acasa cu o zi mai devreme :)
Stiti bancul ala:
"La primul copil esti scoasa din maternitate cu surle si trambite, la al doilea vine sa te ia cu un taxi, la al treilea iti spune sa iei si tu autobuzul" :) Nu a fost asa, dar contextul a permis o multime de bancuri de genul asta :)

Acasa ne asteptau Buni si surioara, cu patutul pregatit pentru Matei, dormitorul bine aerisit, si un trandafir in glastra.
Inca imi amintesc cu cata dragalasenie se uita Luana la fratiorul ei, atat de mic, in combinezonul de fas subtire, din care i se vedeau doar fata mica si cateva degetele!
Cam asa (cateva zile mai tarziu)

Il mai vazuse si in Maternitate, la fel se uita la el, dar acolo era un mediu ciudat pt ea, nu a perceput foarte bine, desi ii  explicasem foarte detaliat, absolut tot, tot timpul.
Acum era cu adevarat al nostru!

La multi ani puiul meu mic, te iubim ... pana la Luna si inapoi (ca tot iti place tie Castanuta)! :)

PS: cum este el astazi, 3 ani mai tarziu? am povestit zilele trecute, de teama ca astazi nu o sa am timp/inspiratie/rabdare.