vineri, 22 noiembrie 2013

Nu e roz!

Aseara eram intr-un mic magazin si cumparam maruntisuri pentru casa. In drum spre ghiseul de plati imi pica privirea pe un stand cu oje! Sa ma opresc ... sa nu ma opresc .... ? Zic "ma opresc!".
Dau tarcoale doua minute, imi plac doua oje, destul de ... puternice :) Zic " ... n-are rost, oricum nu folosesc, imi iau una la doi ani si ma dau pe unghii ... o data la 3 ani" :) N-o fi chiar la 3 ani dar mai des de o data la 3 luni sigur nu ma dau, nu-mi sta in fire sa acord prea multa atentie acestor aspecte, pe langa faptul ca mi se pare ca dauneaza nu-ti mai lasi unghiile sa "respire", acoperindu-le cu smacsuri de-astea.


Pana la urma aleg una din ele, ma duc sa platesc toate cele, si vanzatoarea imi sopteste sa mai iau una ca-s "doua la 3,8" (deci va dati seama de calitatea maxima a mirificelor produse :) ). Oricum nu conteaza calitatea, la mine mai mult de doua zile nu stau pe unghii la cata treaba fac, imi sare imediat si urasc sa stau cu ele "ciobite".

Dimineata, asa ca de inceput de week-end, ma dau cu oja mov (o culoare care imi place tare mult) in mare viteza, ca-s din fire foarte intarziata, dar ma tratez :) si intr-un minut jumate ies pe usa. M-a surprins placut ca a acoperit foarte frumos si s-a uscat foarte-foarte repede.
La serviciu mi-am admirat toata ziua unghiile, e normal daca mi le fac atat de rar :) Chiar imi palc!

Doamnelor, ati observat vreodata ca aveti un comportament aparte, cu mainile, atunci cand aveti unghiile vopsite, sau e doar in creierul meu? :) Parca e ceva ce te face sa te simti cu totul mai ... sexy :)

Ma laud si la sot ca am unchii "muov", el imi raspunde foarte galant
"ti-ai dat cu ciocanul peste ele? :D"
 Nu reuseste sa ma desumfle :)

Ajung acasa pe inserat, aprind lumina sa le poata admira, iar el se stramba groazanic! N-a zis nimic insa a fost strambatura standard de "e rooooz!".
Mda ... si eu sunt anti-roz, la rozul in exces mai ales, sau la rozul-chilotiu mai ales. Cate un roz mic acolo, discret, fara alte impopotoneli, nu ma deranjeaza deloc.

Ma imbufnez si plec la bucatarie sa ingurgitez si eu ceva, si-mi pica privirea pe micuta varza "rosie" recent procurata cu intentie de salata. AHA!!! este eeeeeexact culoarea ei, vedeeeeeti? :)

Daca ma uit aici, e "flirt" :D sau "razzberry jam" sau "mardi gras" saaaau ... am ametit :) Habar nu aveam ca sunt atetea culori pe lume! :)

Deci NU E ROOOOZ! :)
Si chiar imi place, e o pata de culoare draguta in garderoba mea destul de terna. Intentionez sa-mi mai iau si altele iar atunci cand nu ma hotarasc cu care sa ma dau ... imi fac cate o unghie in alta cloare, curcubeu, ca tot am vazut ca e liber la orice fantezie in materie de unghii, de ceva vreme :)
Liiiiike ... mmmm ... asa ... saaaau ... asa :)
sursa

sursa
Neeea ... n-am eu nici timp nici nervi de asa ceva :) Dar e simpatic, si probabil toata chestia mi-a fost indusa de discutia, foarte haioasa, de aici :) 
O citesc constant pe Ioana, m-am benoclat patrat la ce a scis si la vreo 50 de comentarii, si am decis ca-s dinozaur rablagit, nu le am nici cu unghiile nici cu fardatul sau alte smecherii, iar de cuticule ... hm! Am scormonit in memorie si mi-am dat seama ca am fost o singura data la facut manichiura, in ziua nuntii :) iar mai ales treaba cu cuticulele mi-a displacut groaznic, da' groaznic nu asa :) 

Deci am concluzionat ca mi-e bine si asa, cu unghiile taiate de mine, saptamanal, in baie, cu unghiera, finut, fara sa simt vreo lipsa ca nu fac nici un alt procedeu, niciodata, asupra lor. Le am tot timpul curate (asta e un fix), de lungime medie, sanatoase, cu cuticulele  lor foarte frumoase cu tot :) 
Da' ma mai apuca bazdacul de entuziasm uneori si-mi iau cate o oja, sau doua :) care imbatraneste frumos langa alte creme si smacsuri pe care le folosesc la fel de rar :)

HA!!! Si e culoarea scrisului de aici!!! Hm! Stiam eu ca-mi place movul, dar deja devine cam dubios :D

Mda ... singura mustrare de constiinta pe care o am este ca o sa vrea si dra Lu :) iar eu ii explic constant ca nu folosesc oja pt ca e toxica pt unghii si nu are rost, frumoase suntem pe dinauntru mai mult si alte bla-bla :) Mi-e greu sa-i explic de ce nu este potrivit pt o fetita asa mica si draguta cum este ea, pt ca intr-adevar mi se pare foarte nepotrivit si nu-mi place deloc cand vad fetite mici date cu oja.

PS: am zis sa mai dau o sansa elefantului si am comandat DVD-ul cu Nils Holgersson de care tot bazaiam zilele trecute, imi rod unghiile (sau mai bine nu :) ) de nerabdare, pana vine.

Un comentariu:

  1. Nu-mi amintesc de replica cu ciocanul... e suportabil oja daca e... cam o data pe an! :-)

    RăspundețiȘtergere