Astazi a fost o zi insorita in oraselul meu.
Am fost atat de incantata de ceata ce a indraznit de se ridice de peste codrii cei intunecati (din spatele casei mele), lasand loc unui soare timid, numai bun de oglindit in multe balti !!! (este un oras deluros totusi).
Astfel cugetam eu, pe bicicleta, trezind la viata muschii ce au suferit de la atatea zile de ploaie. Intamplator am realizat ca am depasit un nou record personal (2km in 7 minute), si injuram la pista de biciclete, care este numai buna sa te limiteze, sa nu mai fi flu-flu pe strada (sau pe trotuar) si sa poti da cu spor in toate baltile si gurile de canal de pe marginea carosabilului.
Macar masini parcate aiurea nu mai avem, a fost o masura drastica si dur comentata dar lumea s-a obisnuit pana la urma si bine mai este.
Dar pista de biciclete ... aceasta gluma dubioasa facuta in octombrie anul trecut ... parca este facuta special pentru a proteja automobilele, o linie de demarcare intre strada (cu asfalt de foarte buna calitate) si gropile din 50 in 50 de m, formate de diverse capace si craterele aferente. Poate s-a considerat ca pentru biciclisti nu sunt atat de costisitoare piesele de schimb carora le vin de hac toate denivelarile din locurile "special" marcate.
Dar sa ne bucuram zic!
Azi a fost soare, se mai anunta inca vreo doua zile la fel.
In entuziasmul meu infantil, am plecat mult prea subtire imbracata. Mi-au cam inghetat manile, dar mai ales urechile, imi ieseau aburi din gura, am remarcat eu pe la jumatatea drumului. Mi s-a incalzit insa sufletul la un semafor cand, in linistea diminetii, am auzit acorduri de la "El condor pasa". Nu era la vreo terasa, nici in boxele vre-unei masini, ci la boxele ce sunt prinse de (unii din) stalpii de iluminat public, prin tot orasul. Muzica este in surdina, din trafic se aude rareori, dar prin vre-un parc sau pe vreo strada linistita este o placere, numai clasici :)
In drum spre casa i-am luat si domnisoarei incaltari de ploaie, chiar daca ploile cele multe sper sa fi trecut, nu puteam sa dezechilibrez in asa hal latura feminina a familiei :)Ieri a fost destul de trista ca nu i-au venit ei bine cismulitele cele roz, ce sa-i faca daca mama ei e zurlie si tot uita sa arunce in rucsac si o gheata de masura! Nici macar nu s-a botosit ca sunt albastre, mi-a atras atentia ca se bucura ca i-am luat, si nu o intereseaza culoarea.
Matei se cam crizase de rozul profund al incaltarilor lui, si ea a retinut ca eu i-am explicat insistent, fratiorului, cum ca ar trebui sa se bucure ca are cisme de cauciuc, cu care se poate baltoci cat pofteste, nu sa se supere ca nu stiu ce nu-i comvenea lui (estetic am banuit eu).
Asa cum prognosticasem, odata ce le-am luat incaltarile, s-au oprit si ploile :) mi-e ciuda ca nu m-am gandit la asta de acum doua saptamani :))
Sunt bune sa fie, o cisma de cauciuc sanatoasa, nu strica niciodata la casa omului, mai ales daca nu traiesti neaparat intre betoane. Mi-as fi luat si eu daca as fi gasit :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu