joi, 15 martie 2012

"Povestile domnisoarei Firicel" de Andreea Demirgian

Povestile domnisoarei Firicel - Andreea Demirgian
Imaginea de aici

Cu multa nerabdare in suflet, caci o comandasem inca de pe 28 februarie, am ajuns la Posta, luni seara, pe 12 martie, in drum spre Filarmonica.
I-am promis domnisoarei ca vom trece sa luam si pachetul cu cartea, daca merge repede-repede, sa avem timp de Posta, intre dentist si dezmatul cultural :)
Si a mers cat a putut ea de repede. A asteptat cuminte cat am stat la coada (a profitat sa se odihneasca pe bancuta) si apoi repede-repede la concert.
Norocul nostru ca orasul este mic, si chiar si picioruse mici, de 4 ani si 4 luni, ii pot face fata fara prea mari probleme.


La Filarmonica, numai bine am avut timp sa bajbaim cat sa desfacem pachetelul, pana sa inceapa muzica. Eram si eu extrem de curioasa sa O vad, si ea la fel.
Am vazut doar ca avea pagini lucioase, nu cartonate cum (nu stiu de ce) ma asteptam eu, format A4 dar pe orizontala, la mijloc, intre paginile cu desene se afla pagini mai mici, frumoase foc, pe care sunt scrise povestile. Si CD-ul, sa nu uitam CD-ul, tineam neaparat sa fie si el, sa am si vocea minunata a Adei, nu numai scrisul :)

Mai mult n-am avut timp, ne-am bucurat de concert, apoi am ajuns acasa, si dupa rutina de seara ne-am apucat sa invartim cartea pe toate partile.
Ne-a luat cateva secunde sa ne dam seama cum "functioneaza" :) Apoi am citit prima poveste "Un pui de arici cu ochii mici", din cele 7. Ne-a placut foarte mult, restul au ramas pe a doua zi, caci orele erau inaintate.
A ajutat mult, in imaginarea povestii, si faptul ca noi avem gradina, chiar si un mic iaz, iarba, copacei, leagane atarnate de ei. I-am promis ca vom cauta impreuna chiar si ariciul care s-a (ccccham) "pierdut" acu' vreo 3 ani :) Sa vedem daca era aricioaica si a facut cumva pui :)

Mie mi-a placut faptul ca nu abunda in imagini, vreau sa o invat sa-si imagineze ea singura, asa cum o faceam si noi, cand eram mici, nu sa ia de-a gata toate pozele extrem de colorate, din cartile mult prea pline, care sunt acum pentru copii.
Fara poze deloc, nu merge, am incercat, deci este un compromis excelent: cate o pagina, maxim doua, de imagini, pentru fiecare poveste, independente de text,  si nu strident colorate.
Mi-a placut mult, chiar daca si mie mi-a luat putin sa ma obisnuiesc cu dulcea Firicel, care nu este deloc imaginata ca o "Barbie" ci dimpotriva, este un desen care surprinde perfect inocenta copiilor, deh ... stereotipurile sunt adanc infipte si la noi, dar la ei!

A doua zi, nici nu facuse bine ochi, era deja cu cartea in brate, am domolit-o cu greu pana ne-am terminat treburile.
Dupa ce ne-am asternut la citit, pur si simplu nu am mai putut sa o lasam din mana. Povestile curgeau lin, usor de inteles, explicatii simple dar frumos "imbracate", personaje usor de asimilat, cu care s-a identificat foarte repede, intamplari care se raporteaza foarte usor la viata real, au impact si le poti folosi mai tarziu "mai sti ce a facut Domnisoar Firicel cand ... ?".

I-am mai explicat cuvinte, am mai facut paranteze pentru discutii, pentru intrebari "tu ce ai face acum?" sau "ce ai fi facut in situatia respectiva", am mai completat pe alocuri cu ce ma "durea pe mine".
Adica ... Ada, daca vine la tine o fetita, sa-ti spuna ca pasarea maiastra mananca morcovi, cartofi, boabe de fasole, si in general foarte multe legume (ca sa fie asa frumoasa si puternica), nu doar ... 7 stafide :) tu sa o lasi asa, da? nu-i defecta copila, mama ei a stricat povestea :)
Am mai bagat vreo doua chestii de genul asta dar ... le trecem cu vederea, cu iertaciunile de rigoare :)

Finalurile sunt "cuminti", pline de invataminte, au smuls aproape invariabil ropote de aplauze, si intotdeauna "inca una! hai mami, te rog, inca una!" desi nu intentionam sa i le citesc pe toate o data :)

Recunosc, ultima poveste mi-a creat mari emotii, pana sa ajung la dansa, si asta doar pentru ca nu am avut incredere in Ada :) se numeste "Secretul ciocolatei", suna a ceva instigator la obiceiuri rele :)

(***
Nu sunt contra dulcelui in sine, numai ca cei mici deja mananca mai multe dulciuri decat ar fi recomandat pentru varsta lor (vorbesc in general, ca atitudine) iar ciocolata, pe cat de mult o iubesc si eu, la varsta lor, este ceva foarte concentrat, pe care eu as prefera sa-l primeasca poate chiar si mai rar de o data pe saptamana, in realitate este aproape zilnic, macar este in cantitati infime si cu speranta de a fi inlocuit, macar partial, cu chestii asemanatoare dar mai putin daunatoare.
***)

Asa ... deci titlul acesta ma cam panica, am ajuns in cele din urma la el, eu tot incercand sa ma fofilez, ca e ultima poveste, ca mai bine o mai pastram (vroiam sa o citesc mai intai doar pentru mine sa vad cum o adaptez daca e chiar "periculoasa" :) ). Ea ca nuuuu, stia titlul, i le cititsem la inceput pe toate, o atragea probabil din toate motivele pentru care eu ma temeam de ea :)

Am inceput-o, nu suna deloc bine , o Zana a Ciocolatei !!! mi se pare o tradare maxima din partea Adei, nu poti folosi Zana si Ciocolata in aceeasi propozitie si sa fie bine.
Exista Zana Maseluta, da, o poti asocia in mod benefic, pt educatie, cu ciocolata "uite, daca bagi dulciuri cu tonele, dintii tai se duc la Zana Maseluta", sunt diabolica, stiu :) Nu am folosit niciodata povestea asta cu ea (are plombe dar explicatia pe care i-am dat-o pentru ele, este cat se poate de corecta si adevarata).
Inghit cu noduri si mai citesc doua-trei propozitii, pe urma ma luminez, povestea ia o intorsatura nebanuita, ADA TE IUBESC :) clar, nu m-a dezamagit.

Absolut toate povestile sunt atat de bland si curat scrise incat ... nici nu dibui ca defapt sunt invataturi ce li se lipesc foarte natural de suflet.
Nu a fost absolut nimic ce eu as fi scris altfel, m-am bucurat de usurinta cu care au venit toate explicatiile, poate in cuvinte si expresii pe care eu nu le-as fi sudat niciodata atat de bine, dar ca atitudine generala, clar suntem pe acceasi lungime de unda.

Acum despre CD.
Dra fost usor dezamagita ca nu este cu desenele povestilor, asa cum este obisnuita, ci doar cu voce, dar a trecut repede peste asta. A ascultat cuminte, toate povestile cap-coada, glasuite de minunata voce a Adei, de care si eu m-am bucurat in egala masura :)
Un singur, minor, comentariu am asupra inregistrarii: povestile mi se par putin prea repede citite, eu prefer sa i le citesc mai cu rabdare, sa fiu sigura ca intelege fiecare cuvant, accente bine puse, voci bine interpretate.
Ada interpreteaza minunata fiecare personaj (poate putin altfel decat viziunea mea, dar clar, gusturile nu se discuta) si problema poate fi strict a noastra, pentru ca este mica dra, sau pur si simplu modul in care suntem noi obisnuiti sa citim povesti, este altfel, caci le citim, seara de seara de vreo doi ani deja :)
Deci nu-i bai, si cititul mai repede are avantajele lui, sigur tonalitatile i-au placut mult chiar daca pe alocuri mai pierdea sirul povestii.

I-am spus ca cea care a scris si citit povestile, este chiar mama domnisoarei Firicel :) iar din interpretarea personajelor, sunt sigura ca a interpretat CD-ul ca fiind povesti spuse chiar de d-ra si de mama ei :)
Tot are dileme in privinta existentei si a perioadei in care au trait diverse personaje (de basm in general), acum am asigurat-o ca dra chiar exista, si povestile sunt cat se poate de adevarate, deci sa trateze cu seriozitate invatamintele :)
S-ar putea sa vina dupa autografe, pe la voi, peste o vreme :))

Concluzie: recomand din tot sufletul aceste frumoase povesti, sunt cum nu se poate mai educative si minunat create in jurul unui personaj foarte dragut, mult mai potrivit decat orice Barbie (ma bucur enorm ca i-au placut desenele, am mai iesit din stereotipul anorexic de papusa occidentala).
Felicitari Ada, este extrem de reusita cartulia!

Si mai asteptam cu nerabdare si restul de povesti promise acolo, sau ma rog, trebuie sa am eu rabdare sa mai creasca ea, ca sa le poata intelege mai usor :)

Aveti aici o poveste despre cum au aparut ideile creionate in carte, si poveste despre lansarea cartii, acum doi ani.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu