vineri, 3 februarie 2012

Citesc si plang (Spitalul de Pediatrie din Sibiu)

Foto de aici

Chiar plang, si nu cred ca un om ce ajunge sa citeasca subiectul acesta ar putea ramane insensibil, mai ales o mama.

Cu siguranta sunt multe nedreptati pe lume, multe lasa traume adanci in sufletele oamenilor, pe termen scurt sau mai lung. Nu te poti lupta cu toate, dar poti sa incerci, cu acelea care iti ajung in atentie si simti ca ai putea sa faci ceva.
In situatia asta eu sunt sigura ca putem face ceva.

Ni se cere cu disperare sa facem ceva, constiinta mea de mama, de femeie, de OM, nu ma lasa sa nu ma revolt.
Ajutati-ma!
Ajutati-le pe mamele din Sibiu!
Despre ce este vorba?
Nici nu stiu cu ce sa incep, este atat de cutremurator ...

In Sibiu, la Spitalul de Pediatrie, mamele nu au voie sa se interneze cu copiii. Mai mult de atat, nu au voie sa ii vada sau sa le trimita pachete pe perioada in care sunt internati.

Cat de crunt este asta?

Aveti aici si raspunsul hilar al autoritatilor care se spala pe maini.
Chiar asa o fi?
Imi aminteste de vorba aia cu "pe afara e vopsit gardul ... "
Nu contest capacitatea cadrelor medicale sau dotarile pe care este posibil sa le detina, dar moral ... cum sa nu permiti accesul mamei, in spital, langa copilul bolnav?
Se plang ca nu au cadre suficiente, pai o mama care sa-si ingrijeasca copilul, nu ar ajuta la faza asta?

Ati putea sta acasa, linistite, vazandu-va de treburi, stiind ca aveti un copil bolnav, internat in spital, si nu aveti acces la el? Mai mult, daca copilul are doar cativa ani?
Ce simte un copil de 2, 3, 4, 5 ani, cand este lasat singur intr-un spital, mai multe zile? Eu nu vreau sa stiu.

(pauza de bocit 2 minute)

Am atata grija de ei, fizic, dar mai ales psihic, si incerc sa nu traiesc cu teama ca maine mi-l omoara o masina, sau mi-l rapeste cineva sau cade pe mainile unui pedofil, ca sa ce? Sa traiesc cu groaza ca mi se imbolnaveasca si o sa fiu nevoita sa-l abandonez niste zile intr-un spital? Ganditi-va cum ar fi sa traiti in Sibiu? nu e gluma, e o realitate foarte cruda, chiar si daca conditiile ar fi foarte bune si fiecare copil ar avea propria lui asistenta.

Cum iese el de acolo, psihic vorbind? cand psihologii spun ca (intre 1 an si 3) si atunci cand te supara, si vrei sa-l zoresti si va aflati undeva intr-un loc pe care nu-l cunoaste, nu e bine sa-i spui ca-l lasi acolo, pe principiul "Hai mai repede sau te las aici si plec!"

Aveti aici o petitie online care se cere a fi semnata.
Poate undeva, mai sus de conducerea spitalului, se poate face ceva.
Eu nu am solutii, stiu ca e simplu sa spui "mda, sunt deacord ca nu e bine, sa se faca ceva!" Dar faptul ca eu nu am solutii nu inseamna ca pot sa trec pe langa si sa inchid ochii, haideti sa ne adunam cat de multi si sa avem o "voce" puternica, sa se auda pana la cei ce pot face ceva. Daca pot face ceva mai mult decat sa scriu (si sa semnez), sunt dispusa sa fac.

Nici nu stiu cum sa scriu, simt atat de multa revolta fata de situatia asta ...
Cititi comentariile de pe pagina petitiei. Sunt femei care povestesc ce au vazut acolo cand li s-a permis accesul, eu nu am putut citi mai mult de 10, sper sa nu traiesc niciodata ce au trait ele si sper sa pot face ceva ca nimeni sa nu mai treaca prin situatii ca acelea.

Dati o semnatura, impartiti povestea pe la cunoscuti, haideti sa miscam ceva.
Astept cu nerabdare rezultatele intalnirii de maine, dintre conducerea spitalului si reprezentantii celor care au facut plangeri.

Eu am stat ca pe ace acum 3 zile, cand l-am dus pe Matei la gradinita prima data, program scurt, 4 ore, desi il stiam sanatos, intr-un mediu placut, cu sora lui pe aproape si nerabdator sa mearga (el a insistat foarte tare si ii place in continuare foarte mult).
Nu-mi imaginez cum as putea sta acasa, sa-mi stiu copilul singur, internat intr-un spital, oricat de boboc ar fi el, spitalul.
Daca ar fi vorba sa ma internez eu cu o problema, in spital, fara ca cineva sa ma poate vizita, tot ma ia cu frisoane, dar sa nu mi se permita sa stau cu copilul acolo daca este bolnav!

Nu vreau sa stiu ce e in sufletele mamelor care sunt in asemenea situatie.
Nu stiu daca Spitalul este de vina, nu dau cu pietre in ei, dar eu nu am mai auzit de o asemenea regula in vre-un spital de pediatrie, sa nu li se permita mamelor sa stea cu copiii, indiferent de motive (nu vorbesc de chestii de forta majora).

De doua ori am fost internata in spital cu Matei, cu fata niciodata din fericire.
Am uitat, nimic nu a fost atat de crunt, anumite lucruri au fost deranjante dar am inchis ochii, traim in tara in care traim si mai mult de atat nu e nevoie sa spun, nu am trait nimic abominabil, am strans din dinti acolo unde am vazut ca exista bunavointa dar asta e tot ce se poate face in conditiile si cu resursele date. Dar am fost acolo langa copil, am supravegheat tot, si am facut tot ce am putut sa-i fie cat mai bine, fizic si psihic.
Imi amintesc cum imi venea sa ma urc pe pereti, cand am stat pe hol si am asteptat sa-i puna branula, il auzeam cum plange. A durat mult si l-au intepat de 5-6 ori pana au reusit (toate intepaturile s-au invinetit tare), i-au pus la glezna pana la urma. A fost foarte complicat sa ma descurc cu el in cele 5 zile cat a avut-o, dar nu stiu cum am fi suportat amandoi sa-i fi facut injectii la 6 ore, timp de 5 zile, daca nu ar fi existat branula.
A trebuit sa-i continui injectiile inca doua zile acasa, la acelasi interval, facea pisu pe el de durere de fiecare data, in urlete teribile, cand venea sa-i faca injectie.
Sculat din somn, de doua ori noaptea, si facut injectie ... nici nu vreau sa-mi mai amintesc, dar eram langa el.

"Amuzant" este ca defapt ca injectiile cu antibiotice nu aveau nici un rost in bronsiolita pe care o avea, adica se fac pentru a preveni o supra-infentie, dar atat, daca te internezi, este posibil ca nici macar acele injectii sa nu te apere de o supra-infectie.
S-a reparat mult mai bine si mai repede, in restul de episoade de bronsiolita cand nu i-am administrat nici un medicament sau doar bronho-dilatatoare cand a fost cazul.
Nu a mai facut bronsiolita de cateva luni bune, sau a avut viroze nesemnificative.

Nu am nici un studiu in domeniul medicinei, nu incurajez pe nimeni sa ... ia masuri sau sa se opuna celor propuse, doar sustin informarea, cat de bine poate. Si sa se gaseasca medici dispusi sa asculte, pentru ca daca asculta, are cat mai multe informatii si poate evalua situatia mai bine, nu cazuri pe banda rulanta, medicamente cu nemiluita, sa vindecam acum, iar restul nu ne mai intereseaza. Pe mine ma intereseaza, si am concluzionat acum aproape un an ca abuzul de antibiotice le dauneaza foarte tare, DA, cu de la mine putere, si imi asum intreaga responsabilitate.
Nu am fost de capul meu, am studiat, am intrebat, am citit si am judecat.
Rezulatatele au fost pozitive, la ambii copii, daca nu i-am mai impovarat cu antibiotice sau alte medicamente, luna de luna, au avut timp sa se recupereze, am dat corpului sansa sa se lupte singur si sa fie din ce in ce mai puternic.

Am si avut noroc (sau poate a fost doar judecata dreapta), nu au fost probleme grave, nu stiu unde am fi fost daca am fi continuat in ritmul acela.
Nu sunt impotriva antibioticelor, dar ele prin definitie inseamna "impotriva vietii", ce ucid exact prin corp sau cat de mult s-a studiat efectul unuia sau altuia pana sa ajunga pe piata ... sunt povesti diferite, un lucru este clar, excesul dauneaza grav sanatii.

Ajungem "pe campii" ... intrati pe link-uri si judecati singuri, eu consider ca se poate face ceva daca ne facem auziti.

Sa fim sanatosi!

9 comentarii:

  1. Am semnat petitia, pentru ca sunt de acord ca copiii nu trebuie despartiti de parinti. Dar consider ca solutia este o reducere a numarului de paturi pt. copii, ca sa faca loc si"apartinatorilor", concomitent cu o modificare a sistemului medical in sensul limitarii internarilor care nu sunt neaparat necesare (orice nu presupune terapie intensiva as cataloga la internare ne-necesara, se poate prescrie si urma un tratament si la domiciliu, chiar daca implica injectii, la fel cum se poate monitoriza evolutia parametrilor vitali ai copilului). Deocamdata, din experienta mea internarile se fac aproape fortat, sub amenintarea de exemplu ca nu mai poti veni la controale la spital. Problema e in oameni (si sistemul dezvoltat de ei), nu in cat de mare sau mic este spitalul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum sti tu sa scri lucrurile clar, simplu si concis ...
      Si da, noi ne consideram destul de destupati si tot ne-au articulat cu doua internari aberante, care pe termen scurt si mediu i-au/ne-au facut mai mult rau.
      Din pacate motivele internarii si toate cele ce decurg din starea precara de sanatate a unui om sunt ... de multe ori de un alt interes, departe de cel fata de a-i fi bine omului respectiv.

      Ștergere
  2. Am citit, mai demult, m-am cutremurat si n-am stiut ce sa spun. Nu exista comentarii la asemenea aberatie impotriva firii. Atunci cand un copil are nevoie mai mare de mama, de un parinte, de un chip familiar si de un obiect de comfort psihic (o jucarie, o paturica), sa ii fie refuzate. Sa se trezeasca singur, intr-un mediu strain, cu persoane straine facandu-i lucruri straine, fara macar o privire cunoscuta sa-i spuna "lasa mama, o sa fie bine". Cine poate sa se puna in locul unui copil in aceasta situatie isi da clar seama ca asemenea evenimente raman cu sechele permanente in psihicul copilului. Cum va mai putea de-acum inainte sa aiba incredere cand parintii ii spun ca nu-l vor parasi niciodata, cand el stie ca a fost parasit cand avea nevoie mai mare? Infiorator.
    Pentru ValarDohaeris, solutia cea mai simpla este, asa cum se procedeaza in alte parti, un mic fotoliu-pat (e mic, cand e strans ocupa exact atata loc cat o noptiera), nu cred ca exista parinte care sa comenteze ca nu doarme comfortabil atunci cand e alaturi de copilul bolnav. Si in rest, ai perfecta dreptate, din ce citesc, in Romania multi copii sunt internati si li se fac interventii in cazuri in care aici li se da un antitermic si raman acasa sub observatia parintelui (care oricum isi cunoaste copilul cel mai bine si stie cand ceva nu e "cum ar trebui sa fie"). Am avut exemplul personal, cand fiu-meu avea un an jumatate a avut o saptamana intreaga in care febra nu i-a scazut sub 40.6 si nu a mancat absolut nimic (nu glumesc). Reuseam sa bag putin lapte in el, si apa, mai mult cu rugaminti. I-au facut setul complet de analize si mi-au explicat ca nu e nimic din ce se poate rezolva cu medicamente, a primit doar ibuprofen ca sa ii mentina febra sub control si m-au rugat sa continui sa insist cu apa, sa fie hidratat (n-am putut sa-i dau lichid electrolitic, il refuza). Dupa o saptamana intreaga de venit si plecat de la spital (mi-au spus ca nu vad nici un motiv sa-l interneze), copilul slabise 2 kg, febra nu scadea, eu eram deja disperata, la insistentele mele doctorul a spus ca ii da eritromicina, dar a tinut sa sublinieze ca este pentru mine, nu pentru copil, ca sa ma linistesc eu, pentru ca dupa parerea lui nu e nevoie de asa ceva, din analize nu reiese. La foarte putin timp dupa ce a inceput sa ia antibioticele, totul a inceput incet sa intre in normal, febra a scazut, copilul a inceput timid sa ceara mancare. A fost prea repede ca sa fi fost efectul antibioticului, deci pana la urma cred ca medicul a avut dreptate. Dar oricine in situatia mea ar fi fost disperat cred. Ideea este ca si in conditiile astea de cosmar, mi-au spus clar ca nu vad necesitatea internarii, nu ii pune nimic viata in pericol, nu se prevad complicatii etc. Si au avut dreptate, am preferat sa stam acasa, in mediul nostru familiar, intre jucariile noastre, in brate la mama sau la tata.
    In Romania, reforma sanitara ar trebui sa inceapa in primul rand cu oamenii.
    Scuze ca m-am intins, va doresc numai bine!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am semnat si io, nici nu stiu ce sa zic, citesc si ma crucesc.. numai in Romania se poate intampla asa ceva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Poca, sanatate la bunica si rezistati urgiilor naturii! :)

      Ștergere
  4. Am citit, mai demult, m-am cutremurat si n-am stiut ce sa spun. Nu exista comentarii la asemenea aberatie impotriva firii. Atunci cand un copil are nevoie mai mare de mama, de un parinte, de un chip familiar si de un obiect de comfort psihic (o jucarie, o paturica), sa ii fie refuzate. Sa se trezeasca singur, intr-un mediu strain, cu persoane straine facandu-i lucruri straine, fara macar o privire cunoscuta sa-i spuna "lasa mama, o sa fie bine". Cine poate sa se puna in locul unui copil in aceasta situatie isi da clar seama ca asemenea evenimente raman cu sechele permanente in psihicul copilului. Cum va mai putea de-acum inainte sa aiba incredere cand parintii ii spun ca nu-l vor parasi niciodata, cand el stie ca a fost parasit cand avea nevoie mai mare? Infiorator.
    Pentru ValarDohaeris, solutia cea mai simpla este, asa cum se procedeaza in alte parti, un mic fotoliu-pat (e mic, cand e strans ocupa exact atata loc cat o noptiera), nu cred ca exista parinte care sa comenteze ca nu doarme comfortabil atunci cand e alaturi de copilul bolnav. Si in rest, ai perfecta dreptate, din ce citesc, in Romania multi copii sunt internati si li se fac interventii in cazuri in care aici li se da un antitermic si raman acasa sub observatia parintelui (care oricum isi cunoaste copilul cel mai bine si stie cand ceva nu e "cum ar trebui sa fie"). Am avut exemplul personal, cand fiu-meu avea un an jumatate a avut o saptamana intreaga in care febra nu i-a scazut sub 40.6 si nu a mancat absolut nimic (nu glumesc). Reuseam sa bag putin lapte in el, si apa, mai mult cu rugaminti. I-au facut setul complet de analize si mi-au explicat ca nu e nimic din ce se poate rezolva cu medicamente, a primit doar ibuprofen ca sa ii mentina febra sub control si m-au rugat sa continui sa insist cu apa, sa fie hidratat (n-am putut sa-i dau lichid electrolitic, il refuza). Dupa o saptamana intreaga de venit si plecat de la spital (mi-au spus ca nu vad nici un motiv sa-l interneze), copilul slabise 2 kg, febra nu scadea, eu eram deja disperata, la insistentele mele doctorul a spus ca ii da eritromicina, dar a tinut sa sublinieze ca este pentru mine, nu pentru copil, ca sa ma linistesc eu, pentru ca dupa parerea lui nu e nevoie de asa ceva, din analize nu reiese. La foarte putin timp dupa ce a inceput sa ia antibioticele, totul a inceput incet sa intre in normal, febra a scazut, copilul a inceput timid sa ceara mancare. A fost prea repede ca sa fi fost efectul antibioticului, deci pana la urma cred ca medicul a avut dreptate. Dar oricine in situatia mea ar fi fost disperat cred. Ideea este ca si in conditiile astea de cosmar, mi-au spus clar ca nu vad necesitatea internarii, nu ii pune nimic viata in pericol, nu se prevad complicatii etc. Si au avut dreptate, am preferat sa stam acasa, in mediul nostru familiar, intre jucariile noastre, in brate la mama sau la tata.
    In Romania, reforma sanitara ar trebui sa inceapa in primul rand cu oamenii.
    Scuze ca m-am intins, va doresc numai bine!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Simona, comentariul tau a intrat doar pe mail, nu si aici, nu stiu de ce, am tot asteptat si apoi l-am adaugat eu.
      Nu-i problema cu lungitul, o poti face, de oricate ori doresti, fara nici o remuscare, dupa cum vezi, eu nu stiu sa scriu prea succint, nici nu ma stresez foarte tare din cauza asta :)
      Mi-am exprimat si eu opinia in privinta situatiei, suntem in consens, deci nu are rost sa reiau. Infiorator intr-adevar.
      Solutia ta mi se pare foarte buna, dar posibil sa contravina ideii de "spatiu legal minim necesar" pentru un pacient, pe care bat toba atat cei de la conducerea spitalului, de parca prin alte parti nu ai dormi, impreuna cu copilul, in patutul de fier de 120x70 (am facut-o acum un an, am comentat pt ca mi s-a parut inuman, sa nu ti se permita nici macar atat mi se pare peste orice limita) ...
      Avem si noi cunoscuti, cu copii mici, in alte tari, la inceput am fost surprinsi de modalitatile diferite in care erau tratati micutii nostri, dar nu puteam generaliza pentru ca doua cazuri nu sunt la fel, cu timpul am inteles foarte clar ca atitudinea este complet diferita, la noi se merge si pe "interneaza-te ca sa-ti fac gratis toate analizele", e aberant ... si poti sa iesi si fara conluzie la analize, sa nu mai zic invariabil, si cu alte probleme de sanatate pe care le iei din spital.
      Si da, oamenii sunt cei care fac sau desfac problemele, eu as merge mai adanc, incepe cu tine, fi tu exemplul schimbarii, referitor la cazul in speta, fa cunoscuta problema si ia atitudine(ma refer mai ales ca cei implicati direct in caz), nu pot sa cred ca situatia asta este asa de multe zeci de ani!!!

      Ștergere
  5. Multumesc ca mi-ai adaugat comentariul, si pe mine m-a mirat ca n-a aparut, cine stie cum a sughitzat reteaua chiar in momentul ala :-)))
    Multumesc pentru cuvinte, va pup!
    P.S. Uite, daca vrei sa vezi cum arata patuturile pliante care se gasesc aici peste tot, https://picasaweb.google.com/103048662496426869076/Robert#5054954730198469106. Pe bune ca se doarme ok in el (cel putin daca ma iau dupa ce spunea maica-mea), si nu stiu daca contravine spatiului minim legal (dar poate nu inteleg eu bine notiunea, haha, nu m-as mira).

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce mi-au placuuuuuut pozele :)
    Foarte interesant si fotoliul dar baietii tai si comentariile sunt bestiale :) Iar tu ai niste ochi asa hipnotizanti ... :)
    Vad ca situatia cu Spitalul tinde sa se "linisteasca", vedem ce se va face, sper ca se va face ceva, desi solutii imediate nu au aparut din cate am vazut eu. Deci parintii din Judet nu au decat sa astepte si sa spere, mai ales sa spere ca se va schimba, in bine, comportamentul personalului din spitalul respectiv, caci pana la alte solutii pare sa mai dureze.

    RăspundețiȘtergere