luni, 23 ianuarie 2012

Scris, pentru incalzit sufletul, si budinca de paine (cozonac mai corect), pentru trup

Trebuie sa ma laud, trebuie sa ma laud :)
Astazi am primit o scrisoare.
O scrisoare scrisa de mana, cu timbru, scris frumos, o vedere si o iconita, si adresata mie :)


Este scrisa de mana deoarece in locul acela cald si tihnit de unde vine, nu exista variante de tehnoredactare. Dar nu exista nici multe alte lucruri, dintre care unele sunt rele, si care impanzesc lumea asta plina de tehnologie.
Este de la un Schit. Mai corect, de la Schitul Iezer.

Sa clarific din capul locului faptul ca eu nu sunt extrem de religioasa. Nu stiu exact pe unde s-a ratacit treaba asta, ca sigur era in mine odata, in vremurile in care ceream lucruri mai ales. Stiu, sunt o nerecunoscatoare. De niste ani, de cand mi-e parca din ce in ce mai (incredibil de) bine, am cam uitat, si sa cer, si sa multumesc.
Sunt in cautari sa zicem, in incertitudini si ceturi.
Sa zicem ca nu neg in nici un caz faptul ca exista autoritati superioare de acest gen, doar ca eu nu simt foarte tare, si nici nu stiu daca este corect sa ma fortez sa cred, doar pentru ca asa am fost invatata (hm, nimic macar asta nu pot spune, ai mei n-au exagerat, mai spre deloc asa... ).
In perioada pre-adolescenta si adolescenta, recunosc ca ma rugam destul de mult, nu-mi trecea prin gand sa contest ceva din invatamintele crestin-ortodoxe, nu eram habotnica dar orisicat. Si consider ca mi-a fost bine asa, a fost o influenta pozitiva in perioadele acelea, in care poti cadea prada extrem de repede influentelor negative. Chiar nu stiu unde si de ce, sau daca e bine/rau ca s-a pierdut, inca este unul din lucrurile la care ma gandesc adesea.

Toate cele de mai sus nu inseamna ca nu sunt un om bun si ca nu-mi respect semenii sau nu le doresc binele si nu fac tot ce-mi sta in puteri sa le fie bine, sau nu sunt corecta si cinstita. Aceste calitati mi se pare ca tin de a fi uman, nu de vreo religie anume.

Asadar ... am primit scrisoare de la Schit.
Este defapt un raspuns la o scrisoare pe care am trimis-o eu, in luna septembrie. Scisoare care continea cateva pagini tiparite, din povestea excursiei pe care o facusem, cu cateva zile inainte, catre Schit.
Aceasta poveste o puteti gasi, in varianta electronica, pe  AmFostAcolo.ro.

Ne-a placut foarte tare acea excursie, in care am plecat calare pe biciclete, sambata dimineata, cu catel si purcel (mai exact copii, bagaje si echipament complet de cort), am parcurs cei aproape 30 de km care despart Ramnicu Valcea de comuna Cheia, am campat, pentru o noapte, intr-o poiana, mai sus putin de Schit, si am revenit acasa duminica seara. Revenind acasa si scriind povestea pentru amfostacolo.ro, m-am gandit sa si printez, pentru a trimite Maicii Starete, cu care interactionasem putin, dupa cum se vede din poveste. De ce? nu stiu exact. Ca semn de multumire pentru ca ne-au lasat sa ne desfasuram, ne-au primit in lumea lor, cu zambete si vorbe blande. Pentru ca uneori mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele potrivite in momentele in care ar trebui, si mi-e mai usor, de cele mai multe ori, sa le astern, mai tarziu, pe hartie/spatiu virtual. Pentru ca aceasta poveste, care era despre locatia respectiva, le priveste (este un schit de maicute) deci mi s-a parut foarte normal sa o poata citi.

Ei ... si astazi am primit o scrisoare foarte calda, de la Maica Stareta.
Nu va imaginati ce maini tremurande au deschis-o :)
Isi cerea scuze de intarzierea raspunsului, din motive de santate (nu asteptam raspuns, doar mi-as fi dorit sa stiu ca a ajuns scrisoarea mea si ca le-a creat bucurie) si, doua pagini de A5, cu vorbe bune, cu urari de bine, si despre cum sa incercam sa sunam cand vrem sa mai mergem, sa ne opreasca o camera (caci au si camere la dispozitia vizitatorilor care doresc sa poposeasca acolo), sa fim feriti de primejdiile ce ne-ar paste daca am ramane din nou in aer liber.
Pe mine m-a amuzat atata grija, apoi m-am gandit ca sigur dumneaei cunoaste mai bine locurile acelea, si poate sfaturile sunt justificate, poate am fost noi foarte inconstienti strabatand drumul pana acolo si alegand sa campam in poiana aceea, nu stiu, adevarul este ca am simtit atata pace acolo si atat frumos ... nu m-am gandit ca ni s-ar putea intampla ceva rau.

In general sunt o persoana destul de multumita de viata sa, totul se deruleaza molcom si frumos, in fiecare zi, asa ca nu a fost o traire chiar iesita din comun, iar partea spirituala a fost doar putin luata in considerare in planifiarea si desfasurarea excursiei.
Poate pentru cineva cu o viata mult mai agitata si mai departe de natura, sau cu mai multa credinta, este ca niciunde altundeva, si pentru mine a fost, dar si oarecum familiar.
Clar, locul acela are ceva special, oameni mai ales.
A ... si nu v-am povestit despre chilia Sfantului Antonie, care este in apropiere, deosebit om ... dar gasiti pe AFA, daca aveti curiozitatea sa cititi povestea.

Si pe langa aceasta poveste calda, v-as mai oferi si ceva tare bun si aromat, pentru trup de data asta, si anume o budinca de paine, care a fost defapt din cozonac, conform indicatiilor Zazuzei :) Inca nu m-am apucat de bodyrock dar o urmaresc indeaproape, dupa cum se vede :)

In casa miroase incredibil, a paine cu arome, a vorbe dulci si blande, citite si rostie. Acum ma duc sa citesc povestea de seara la copii.
Sa va fie cald si bine!

3 comentarii:

  1. ce dragut...poate ajung si eu pe acolo !!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar merita, mai ales cand e verde si soare.
    Esti prin zona?

    RăspundețiȘtergere
  3. ce frumoooooos! pentru tot! pentru scrisoare, pentur locul de unde vine, pentru cum ai vorbit de budinca :). a iesit buna, deci!

    RăspundețiȘtergere