Eu sunt sensibila la ideea de a-mi lasa copiii in grija altcuiva. Nu-s chiar paranoica dar ... niciodata nu sti ce se poate intampla. Cand pleaca cu sotul, sunt 99% linistita, ceilalti ... au sub 50% :) Poate ca ma incadrez la "paranoica" defapt :)
Am citit "serialul" savuros al lui Vlad, si postul Vienelei, care a fost si ea "patita", si m-a luat cu frisoane! Sunt sigura ca m-as descurca mai bine sa-mi fie lasat in grija un copil, decat sa-i las eu pe ai mei, unui ... strain, oricat de prieten mi-ar fi. Cand iti arde buza, o faci, ca n-ai incotro, dar daca respectiva persoana nu ar avea copii proprii(deci ceva experienta tangibila), ori i-ar avea si pe ei/lui "pe cap", oricare din aceste doua situatii, ar elimina-o din lista.
Eu nu mi-as lasa copilul mic, in grija cuiva care mai are inca un copil, indiferent de varsta celuilalt. Daca nu din ... consideratie pt ingrijitor, macar din teama ca, daca s-ar intampla ceva, cu ambii, in acelasi timp, chiar fara sa vrea, pers respectiva s-ar orienta mai intai spre copilul sau, nu spre al meu.
Chiar si socrii daca ies cu amandoi ai mei (desi se intampla f rar), tot mi-e teama, nu au antrenament si ... na, si eu tip la ei ca nu ma asculta intotdeuna, pe afara, dar pe altii sa-i asculte! Nu stiu, nu ma risc! Exceptie face sotul, am incredere in el, cata am si in mine :)
Iar de treaba cu pierdutul ... mi-e o frica de mor! Tot mi-am propus sa le fac ceva gen "bratari" cu date de identificare, tel, dar mereu am considerat sunt conditii ok si nu are cum sa se intample, sau ca sunt ei destul de ascultatori si ne intelegem. Si astea sunt discutii despre cazurile in care se pot pierde sau gasesc oameni de bine care sa-i returneze, nici nu vreau sa ma gandesc la un caz de rapire ... dar mai bine ma abtin, deja am luat-o pe artura si ei vroiau sa povesteasca niste chestii amuzante :)
Nici nu-i mai spun lui Vlad, ca ala mic ar fi putut pleca fara sa-i atraga atentia, si sa-l piarda prin magazinul ala in care era :)
Posibil ca unul din motivele pt care sunt eu mai sarita de pe fix, mai ales la faza cu pierdutul, este pt ca atunci cand fratele meu era mic, in carut, mama ma mai lasa cu el, la usa magazinului. Eu sunt cu 5 ani mai mare. Foarte logic! Desi eu nu o fac, pot sa inteleg asta, si mai ales nu judec, pt ca nu stiu intreg contextul, si mama era si ea destul de panicoasa, nu numai la vremea respectiva.
Intr-una din situatiile respective, aflandu-ne in fata unei Alimentare la care mergeam frecvent, eu ma maimutaream in geam, nefiind foarte atenta la fratele meu, care statea linistit in carut.
La un momentdat ma intorc spre carut si vad ca a disparut!!! Panica, cred ca mi-a stat inima cateva fractiuni de secunda, pana am marit orizontul. Si vad o tanti (cunoscuta de-a mamei), care alerga, impingand carutul, aproape de un colt. Daca trecea de coltul respectiv, si eu n-as fi vazut-o deloc, deci carut disparut complet ... cred ca faceam stop cardiac.
Am alergat dupa ea, strigand ceva de genul "da-mi fratiorul inapoi", eu nerealizand ca este cineva cunoscut, ea tot radea si tot alerga.
Nu mai stiu exact care a fost finalul, nici daca mama isi mai aminteste episodul, sau daca, mai rau, a avut vreo implicatie in gluma macabra, dar pe mine, intamplarea respectiva ma urmareste de parca s-a intampla ieri. Deci aviz glumetilor: nu faceti de-astea!
Cat despre copiii care nu asculta, sau iti "fug din mana", in public ... grrrrr, e cu bataie! Adica mai bine batuti de mine decat potential raniti/morti.
Daca nu-s ai mei, nici nu ma bag, nu-mi asum, cum si i-au crescut, asa si-i au! Ai mei asculta, in mare, daca nu, e cu taxat imediat.
Nu, nu-i bat in public (nici in particular prea des), si nici nu apreciez sa fiu martora la violente fizice, dar zau ca uneori le-as prefera scenelor care includ pitici si apartinatori, care apartinatori vorbesc degeaba si ameninta cu carul ... la pereti.
Pai daca-i spun o vorba, e vorba! Nu-l cicalesc (iar groaznic) dar daca eu i-am spus sa ... coboare de pe topogan si el nu o face in sec aia, l-am jumulit si am plecat cu el de acolo, nu stau sa-l amenint de 10 ori ca plecam daca nu asculta, sau mai rau, ca il las acolo. O data ii spun, sa stie ce se intampla, max de doua ori, a treia e cu taxat. E clar ca nu sunt tot timpul niste "ingerasi" :)
Asta e un exemplu pueril, implicatiile sunt mult mai mari. Ai nevoie sa te asculte, vrei sa ramana stana de piatra daca tipi la el sa nu iasa pe strada, in fata masinii, si trebuie sa te asculte. Asta nu se va intampla nici daca il cicalesti tot timpul, deja esti zgomot de fundal, nici daca tipi toata ziua la el.
Cand folosesti Vocea, apai trebuie sa intepeneasca, si asta pt siguranta lui, nu vorbim de bazaconii sau ca e apartinatorul nervos din fire.
Am luat-o pe campii, din nou! Ati inteles voi ce am vrut sa spun :)
Am multe of-uri referitoare la ascultare, si evident ca nu-mi iese nici mie 100%, mai ales Matei e capos de nu se poate, dar am copii cu care se poate discuta, pt ca niciodata nu i-am considerat "prea mici" pt asta si care nu mi s-au tavalit absolut niciodat prin magazine. Tentative au avut dar si-au invatat rapid lectia.
Le respect nevoia de alergat/jucat/zbantuit, copilarit in sine, si le asigur timpul necesar si tot suportul. Nu ii stresez cu lucruri inutile (cum ar fi sa strig la ei, de zece ori, pe afara, ca se murdaresc!!!), dar atunci cand trebuie sa ne intelegem, ne intelegem! Si jur ca nu e greu! :)
Si nu, nu sunt "dresati"! sau poate ca sunt, dar li se ofera enorm de multe si pe partea cealalta, si nu vorbesc de santaj, nu folosim metode dinastea. Este echilibru, si mult timp petrecut/vorbit cu ei.
Gata, inchei cu teoriile, nu ca nu as mai avea, dar am copilul nr 2, care este de rand la viruseala, deja se matzaie ca-l doare capul, trebuie sa pregatesc un cort, sa ne aburim, sa desfundam sinusurile :)
Si trebuie si nani, de maine sunt in arest la domiciliu cu amadoi, vedem ce serbari o mai iesi sapt viitoare, cu atatia virusati!
Si eu am o groaza de "pierdut" care ma paralizeaza uneori. Si incerc sa fiu cu ochii tot timpul pe copii desi incerc sa par nonsalanta intre timp (sa nu se vada ce paranoica sunt). Cand eram mai tanara, ai mei mi-au povestit episodul de panica maxima din viata lor, cand au crezut ca fac atac de inima colectiv: eu aveam in jur de 2 ani, toti eram undeva la strand, impreuna cu alte familii totalizand 6 copii cu varste intre 1.5 si 4 ani. Vremurile nefiind ca acum, am fost lasati in voia noastra sa ne jucam in apropiere in timp ce adultii mai bagau cate o barfa si un snaps. La un moment dat a inceput o furtuna din aia de vara din senin, cu tunete, fulgere si niste rafale de numa. Moment in care adultii au inceput sa se adune si au constatat ca le lipsesc 6 copii la apel. Cand au crezut toti ca fac cu inima. Nu ne-au gasit decat dupa furtuna, adunati toti ca niste pui de gaina unii intr-altii, tremurand, langa niste daramaturi de beton. Unul din baietei isi pierduse papucii dar in rest eram absolut intregi. Eu am amintiri de la faza aia, tin minte cum ne tineam unii de altii si ne bagam toti in betoanele alea care trebuiau sa suplineasca bratele parintilor sa ne ofere siguranta si caldura. Pe vremea cand mi-au povestit, am facut misto de ei, ca s-au luat la baute si au uitat de copii. Dupa ce am devenit parinte, am avut multe cosmaruri cu faza aia, ce naiba as fi facut eu in aceeasi situatie, cred ca nu mai avea cine cauta copiii ca eu una faceam infarct demult...
RăspundețiȘtergereSi inca o faza, mai veche, patita de mine: http://familiagaina.blogspot.ca/2010/01/lectii-de-viata.html (citeste la Lectia #2) - a fost scary rau de tot... Dar mai bine sa fii paranoic decat sa-ti dai pumni in cap ca n-ai fost destul de prevazator. Si la noi e clar, se asculta fara drept de apel "Vocea" :-)))))
Va pup!
Ah si apropo, sa va faceti bine toti!!! :-)
RăspundețiȘtergereWell, trecem si peste asta incet-incet... adica Matei e inca mic si capos, dar Luana daca o lasi prin oras cred ca se descurca sa vina singura acasa (dupa ce sta si mataie o jumatate de ora, evident, ca fetele...). Cand/daca ii las in grija altcuiva decat sotia, ma bazez mai mult pe copii decat pe supraveghetor ;). Cresc repede copiii!
RăspundețiȘtergereCu rapitul nu stiu, nu prea cred in povestile astea. In ziua de azi oamenii nu mai stiu cum sa scape de ei, dar sa mai ia si pe-ai altora. Iar treaba ca ii rapesc pentru organe si de-astea, iar mi se pare putin probabil (fie si pentru ca organele lor se potrivesc doar la copii de varsta lor, in schimb ale cuiva 18+ se potrivesc la orcine 18-80 ani, deci mult mai multi potentiali "clienti", nu-mi amintesc sa fi avut emotii ca o sa fiu eu rapit).
Da, ma tem pentru peste vreo 10 ani asa de rapiri in cazul fetei, de-astea se mai intampla dar om vedea noi, sa ajungem acolo!
Nici eu nu i-as lasa pe mana meeeea..... a doua data :D
RăspundețiȘtergereSi da, nici nu a gandisem, dar buba... BUBA, putea ala sa plece tiptil ca uitasem ca e cu mine, eram concentrat pe furnicul ala mic ca voia sa plece de pe masa aia oribila...
Si baiatul meu a fost putin "dresat" sa cunoasca Vocea, pentru ca o mama care isi creste singura copilul, daca nu are si Voce, il scapa repede din mana, mai ales cand are un capos cum este Ionut.
RăspundețiȘtergereCu timpul, dresura s-a transformat intr-o prietenie trainica, de care astazi sunt tare mandra.
Dupa prima incercare de a ma manipula in magazin, a inteles ca nu este de joaca, nu ne tavalim si nu tipam. Se uita in ochii mei, ma strangea usor de mana, intreband fara cuvinte daca ii pot lua lucrul pe care si-l dorea. Daca il strangeam si eu usor de mana, stia sigur ca nu imi permit sau consider ca nu are nevoie de acel lucru.
buna,imi place acest site,te-am gasit intamplator,cautam aparatul salin s2 si asa am ajuns sa citesc aproape tot de ce site,asa sa incepem si noi cu pierdutul,am 2 baietei frumosi,unul are 14 ani si cel mic 3 anisori,in vara bebe avea 2 si 10 luni ,am plecat cu el la cumparaturi,totul bine si frumos pana am ajuns cu bebe la casa sa platim,bebe ma ajuta sa pun cumparaturile in cos si statea cuminte,a fost o fractiune de secunda,cat am scos bani din portofel si am platit la casierita,in timp de maxim 30 secunde cat a durat sa scot bani si sa platesc mi-a disparut copilul,am inlemnit,ma-m dat putin in spate si ma-m uitat stanga-dreapta,nu vedeam pe bebe,Auchan Hipermarket-ul destul de mare,multa aglomeratie,am uitat si de cumparaturi si te tot si am inceput sa strig copilul"Alex unde esti mami,vino la mami sa iti dau masinuta""
RăspundețiȘtergereVazanduma disperata casierita de la casa mi-a spus ca imi tine ea cosul cu cumparaturi sa ma duc sa caut copilul,am plecat prin auchan sa il caut,am intrat din nou in hipermarket gandinduma ca este la raionul cu jucarii,dar nu era nici acolo,am iesit din hipermarket si am inceput sa il caut prin restaurante,farmacii,magazine cu haine si telefoane,pana ma vazut o femeie si ma intrebat daca mi-am gasit copilul,tot ea mi-a spus sa ma duc la receptie si sa anunt,atat de zapacita eram ca nu mai gandeam cum trebuie,am ajuns la receptie am spus ca are 2 ani si ca este imbracat cu anumite hainute,timp de 30 min cei de la receptie tot anuntau pierderea unui copil de 2 ani,un afurisit care plecase la plimbare prin auchan,dupa 45-50 min am ajuns in dreptul casei unde pierdusam copilul,la un moment dat aud un tipat äiiiiii-bavooooo,fhis,pisuuu-miauuuu"ma uitam buimaca de unde se aude,era copilul meu si tipa de bucurie ,o tinea una si buna"fish-fish miauuuu pisuuuu-miauu"cand ma uit mai bine in fata mea era pet shop,eu mai intrasem de 2 ori dar nu il vazusem acolo,baietelul meu era in fata unui vitrini numai cu pesti si langa era 3-4 pui de pisici,cum de nu lam vazut cand am intrat de 2 ori,erau 2 saci cu hrana pt caini pus unul peste celalalt,si din cauza asta nu mi-am vazut copilul,am intrat la copil ma-m pus jos in fund si am inceput sa plang ,plangeam si ii pupaciam manutele,doamna de la pet shop ma vazut ca am intrat de 2 ori dar a crezut ca eram afara langa usa si eu mi-am lasqat copilul la animale,si mia spus ca sta de aproape 1 ora in fata la pestisori si pisici.in sfarsit mi-am gasit copilul care era pierdut la 5 metri de mine era exacr in fata casei de marcat,mi-am luat cosul de cumparaturi si am plecat ,dar mai mult moarta de cat vie,de la hipermarket pana acas fac maxim 5 min,dar in ziua acea am facut 35 min de la magazin pana acas,imi tremurau picioarele ,nu ma puteam tine pe picioare,eram buimaca ,sotul nici acum nu stie,si a 2 oara cand am pierdut copilul a fost in parculetul de joaca,ma-m intors pt 10 sec sa ii iau 3 jucarii de jos si in cele 10 secunde mi-a disparut copilul,noroc ca era tot in parculet darin celalalt capat al parculetului cu o fetita de varsta lui se dadeau in leagane amandoi si fetita respectiva de asemenea disparuta de 10 min tot din parculet ,bunica fetitei a crezut ca sa dus la magazinul cu jucarii care era langa parculet,si de atunci nu ma mai intorc nici pt o secunda cu spatele,acum imi las copilul sa stea numai in fata mea si eu stau la 2 pasi in spatele lui,este un afurisit si jumatate.
Sa las copilul cu un strain ...NICIODATA nici cu mama nu am curajul sa imi las pe bebe,ca nu stiu cum nu este atenta si poate pateste ceva DOAMNE fereste,asa ca am incredere de cat in sot si in copilul meu cel mare care are 14 ani si este atent cu fratiorul lui ca o a doua mama.
RăspundețiȘtergereNu stii niciodata ce se poate intampla cand este cu alcineva copilul si o sa regreti toata viata,si nu numai atat,dar o sa condaamni persoana acea toata viata si acea persoana o sa traiasca si ea\el toata viata cosmarul...
Asa ca unde plecati voi luati si pe copil daca nu aveti cu cine sa ii lasati,sau daca nu este urgenta de rezolvat amanati
multa sanatate