miercuri, 21 septembrie 2016

"Am deschis o carte ..."

Este numele unei poezii pe care am găsit-o la Ada Demirgian. Mi-a mers la suflet, mă descrie perfect, într-un context care mi-e foarte drag: cititul de cărți.
Perfect a înțeles, și descris, acest deosebit autor, ideea de a fi captivat de o carte.
Aștept cu nerabdare ca și cei mici să devină devoratori de cărți! Momentan apreciază maxim cititul, adică să le citim noi, zile în șir dacă s-ar putea :) Ei mai cătinel așa, dar e vreme, pentru clasa I, respectiv a-II-a se descurcă destul de bine, chiar dacă eu am o maaare nerăbdare mea de a le pune carți minunate în brațe.
 Le-am scris de mână poezia, cu litere de tipar, tradusă și lipită pe ușa camerei, încă nu i-au acordat importanța dar urmează :)


Acum ceva vreme, luni bune, tot însoțindu-i la Biblioteca din oraș, și petrecând timp cu ei la secția de carte de copii (care îmi place la nebunie, aș dormi acolo daca aș putea :) ), am descoperit zona de cărți mai ... sa zicem pentru vârsta 12+
Am trecut peste seria "Jurnalul unui/unei ... ", peste literatura standard de școală, peste cărțile citite în tinerețe (Joules Verne, Al. Dumas, V. Hugo, Asimov, F. Herbert și mulți alții) și am găsit serii de cărți mai noi (pentru mine cel puțin) pe care le-am luat mai mult de curiozotate si amuzament dar care m-au dat pe spate complet.
Cititul de desfășoară de regulă seara, cam jumătate de oră - o oră - doua - trei :) după ce se termină treburile și se culcă toată lumea :)

Știam că-mi place SF-ul, l-am adorat dintotdeauna, și fantasy (și cei mici ne merg pe urme, yei!) și am avut deosebita placere de a descoperi autori care scriu grozav. Unul din scopurile inițiale a fost acela de a face listă de cărți pentru copii, pentru când vor mai crește, nu că nu-și vor găsi și singuri ... Realitatea arată că defapt le citesc pentru propria plăcere, și că până peste 5-6 ani când estimez eu că vor putea pricepe genul acesta de cărți ... se pot schimba multe :)
Urmează înșiruire cu ce-mi amintesc momentan, ordinea este aleatoare :)

Cronicile Wardstone/Spook's Books sau "Cărțile Vraciului" de Joseph Delaney.
Nu știam că îmi place stilul horror! La filme horror nu ma uit, încă mi le amintesc bine pe cele câteva la care m-am uitat din greșeală :)
Filmul "Seventh son" încă nu l-am văzut, e în plan, probabil dezamăgitor :)
Seria asta are vreo .. 15 cărți cred sau mai multe, eu m-am oprit pe la a zecea, pentru că m-am luat de altele, nu pentru că nu mi-a mai placut.
5-6 le-am găsit la Bibliotecă, apoi le-am citit de pe net, în română sau engleză. Se pot citi și independent pentru că se explică scurt în fiecare întamplari din precedentele și nu se pierde firul. M-a intrigat coperta și formatul cărții apoi m-a prins povestea și nu m-a mai lasat :)
Clar n-as recomanda sub 12 ani, sunt multe senzații tari acolo, dar sunt ... deosebite :)

Cronicile din Narnia de C. S. Lewis.
Sigur-sigur ați văzut macat unul din cele 3 filme făcute după 3 din cele 7 cărți ale seriei! Dacă nu, atunci chiar merită. O serie de filme foarte bine facute după cărți, iar cărțile fenomenale!

Evident mult mai bune cărțile decât filmul, și recomand a se începe cu "Nepotul magicianului", adică ordinea cronologică a povești, nu a scrierii cărților. Sunt perfect citibile de la 10-12 ani, poate chiar și puțin mai jos, desigur că în funcție de vârstă înțelegi altfel lucrurile :)

Materiile întunecate/His dark materials de Philip Pullman.
Este ... cum să zic ... de nedescris, încă mi se încălzește ceva pe dinăuntru când îmi amintesc :)
Un film "Busola de aur" binișor facut după prima carte "Luminile Nordului".
 
M-aș fi bucurat să se fi făcut și după următoarele însă înțeleg că au fost nenumărate controverse religioase și s-au stopat proiectele. "Bine că" l-au oprit din ecranizare pe Pullman, ateu convins, și au făcut 3 filme după Narnia, care sunt pro-religie! :)
O trilogie în care povestea evoluează de la ceva aparect copilăresc la o poveste ale cărei implicații mă tem că ar fi greu pricepute de copii. Chiar m-a uns pe suflet. Prima carte e doar așa ... de zgâriat suprafața :)

Cavalerii de smarald/Les chevaliers d'Emeraude de Anne Robillard.
Femeia asta a scris și a tot scris ... și bine scrie! Am găsit prima carte "Sub semnul stelei de foc" la Bibliotecă, urmatoarele două cu greu pe net, în engleză, restul până la 12 sau 18 erau doar în franceză când am căutat eu ultima dată. Aproape că aș da o recapitulare la bruma de franceză pe care am învățat-o, pentru ea :)
Cred ca la un moment dat am și exclamat ca e mai tare ca GRR Martin, dar recunosc, Martin n-am citit, am vazut doar "Game of thrones" iar cărțile mă aștept sa fie evident și mai bune decât filmul.

Ciclul Moștenirea/The Inheritance Cycle de  Christopher Paolini.
Un autor tinerel (de vărsta mea :), cu o exprimare deosebită, povestea e dusă la fel, de la simplu la foarte complex, dar pe un nivel de complexitate mai jos decât "Materiile întunecate", sau să nu denigrăm, este ... altfel.
Asta citesc acum, sunt la ultima carte și îmi place la fel de mult ca la început. Acțiunea nu s-a diluat, te ține în priză, paaaarcă sunt anumite chestii care nu mă mai surprind așa de tare și parcă unele sunt ceva mai previzibile decât în primele cărți dar asta poate să fie și pentru că cititul în engleză, pe tabletă, seara târziu, când sunt deja mai obosită, mă face să citesc mai încet și astfel am timp să ronțăi mai mult acțiunea și-mi vin idei despre ce ar putea să scrie mai departe :) Sau poate doar găsesc eu motive să citesc mai încet pentru că îmi place și nu vreau să se termine :))
Filmul după prima carte "Eragon" ... extrem de ușurel, copiiilor le-a placut, mie deloc :) Nici coperțile nu-mi plac, sunt foarte copilărești față de ce imagini se zbânțuie prin creerul meu, pe baza poveștii :)
Oricum, genial scrisă mai ales în engleza originală și mii de aplauze din partea mea, mai ales dacă chiar a scris-o până în 20 de ani așa cum se laudă. Că l-au certat că a preluat idei de la Tolkien&CO  ... asta e, dacă cu asta a crescut copilul ... Dar unde a dus ideile acelea mi se pare important, și le-a dus tare bine. Sper să mai scrie și alte chestii!

Au mai fost și altele dar cred că nimic demn de amintit, erau mai ... pentru copii :))


Tot pe lista pentru copii mai sunt "Dune" de F Herbert și diverse de Asimov, dar cred ca Asimov mai târziu :) Orson Scot Card mai are iar o multime de carți grozave, poate vă sună cunscut "Jocul lui Ender"!
"Dune" să văd dacă găsesc ceva film bunicel, deși la cât de complexe sunt cărțile ... mă îndoiesc să fi ieșit ceva.

Pentru mine aș vrea să mai citesc și seria Shannara, înainte de a vedea serialul care s-a filmat după cărțile lui Terry Brooks, am auzit că ar fi foarte bine făcut. Poate și "Magicienii" lui Grossman.

"Harry Poter" evident ca le-a placut copiiilor, filmul, cărțile mai târziu, le-am văzut la Bibliotecă dar dacă am vazut filmul recunosc faptul că nu prea mă mai atrag.

Acum ne uităm la Star Wars de vreo doua saptămâni, suntem pe la ep 6. Se vede clar diferența între cele 3 episoade făcute în anii '80 și cele făcute după 2000. Mie mi-au placut cele din 2000 mai mult, recunosc, abia aștept să-l văd și pe cel din 2015! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu