marți, 7 august 2018

Mica devoratoare de carti

De mai bine de o luna tot fac dansul bucuriei intr-un picior ... s-a intamplat declicul si, chiar daca e la mai bine de 2-3 ani de cand il asteptam eu, micuta domnisoara (10 ani si jumatate) a inceput sa devoreze carti.

"Vinovata" a fost o carte ... nu neaparat aleasa sau aprobata de mine dar ok, din seria "Descendentii. A vazut filmul inainte (mi-a placut si mie sincer, ceva musical) si cand a vazut cartea "cu vraji" a sarit pe ea. E innebunita dupa farmece si descantece, chestii care rimeaza in general, are si o memorie foarte buna.
Apoi i-am mai cumparat sau a imprumutat ea de pe la prietene tot ce a gasit pe subiect.


La inceput, o carte de genul acesta, cu scris mai mare, imagini pe unele pagini, max 200 pag, era citita in trei-patru saptamani de regula, cu scoala si activitati extrascolare.

De cand a inceput vara si s-a mai relaxat scoala a inceput sa citeasca "Tronul secret" de Hamilton (povestita cu mult entuziasm aici). 
A devorat-o pur si simplu in mai putin de doua saptamani, treaba soldata cu facut bot maxim cand mi-a cerut continuarile si i-am spus ca partea a doua si a treia inca nu sunt traduse in romana, sa invete engleza daca vrea sa le citeasca curand :) A mai mormait ca sa i le citesc/traduc eu ca nu poate sa astepte dar s-a calmat pana la urma.

"Laboratorul de inalta tensiune" (200 pag) sau "cartea cu <<ic si Tesla>>" :) a fost gata cam in doua saptamani. 
Le-o incepusem eu (doua-trei capitole) dupa care i-am lasat-o domnisorului de citit (8 ani) sperand sa-i starnesc cu ea spiritul ingineresc incipient. Surpriza a fost surioara, care a apreciat-o maxim, el lasand-o deoparte dupa cateva incercari de cateva pagini. Tot spunea ca nu intelege dar defapt nu citea constant si cam pierdea firul evenimentelor. Ok, poate inca putin cam tehnica pentru el, desi intamplarile erau de citit nu trebuia neaparat sa se poticneasca in ce creau copiii.
Mie mi-a placut foarte-foarte tare.

Apoi a citit "Razboiul limonadei"(200 pag), in cateva zile (trebuia sa o returneze colegei care i-o imprumutase), i-a placut foarte tare. Recent i-am luat si "Procesul limonadei" pe care a dat-o gata tot asa de rapid.
Si asta tot asa, mi-a placut foarte-foarte tare :)


Satisfactia mea completa a venit acum cateva saptamani cand, intr-un nou pachet de carti comandat (pe care din pacate nu l-am povestit) se afla "Evadare din biblioteca domnului Lemoncello"de Grabenstein (360 pag, scris normal, fara "poze").
 La inceput le-am citi eu doua-trei capitole, sa-i trec de introducere si sa ajunga la partea mai antrenanta, la care sa-i las balta si sa si-o citeasca singuri mai departe :) Pe urma am citit-o pentru mine in cateva seri, dupa ce ii culcam, mi-a placut foarte tare absolut tot. Le-am explicat ca realist o sa ne ia cateva luni sa le citesc o carte de asemenea dimensiuni, cate un capitol-doua si nu neaparat in fiecare seara, ca nu e timp mereu. Domnisoara si-a sumetecat manecile si s-a pus pe citit si i-a placut teribil. In fiecare zi imi raporta, spre uimirea mea, cum a mai citit cel putin 50 de pagini, pana intr-o zi cand m-a sunat ca a terminat-o si o vrea neaparat pe urmatoarea, ca a citit ea pe coperta ca mai este una.

Surpriza lor a fost ca eu aveam pregatit si filmul, intampinat cu aplauze maxime, urmat rapid de desumflat la fel de maxim cand s-au observat diferite neconcordante cu cartea (de catre cei care o citisera evident), culminand cu jumatatea finala care o ia rau de tot pe aratura. Ce am vrut sa subliniez, si m-am bucurat foarte tare ca a remarcat si ea singura, a fost faptul ca desi cartea e de nota 20, filmul e de un 5 cu indulgenta. Deci cartea bate filmul (cam intotdeauna), deci punem accent pe carti, ieeee! :)

Vol 2 "Olimpiada din biblioteca domnului Lemoncello" a fost citit tot cam intr-o saptamana, ca pleca de acasa cateva zile si voia sa o termine ca sa nu care doua carti cu ea ci doar una noua ("Descendentii", vol ... pai'spe) :)

Am plusat cam marsav :) si i-am luat si "Tronul de clestar" (500 pag).
Imaginea de pe coperta a atras-o evident, asa cum estimasem, astfel incat era indecisa intre 3-4 carti, pe care sa o citeasca prima :) I-am spus sa inceapa cu "Olimpiada ...", sa fie o continuitate cu vol 1, apoi "Descendentii" ca tot ii stia, si apoi "Tronul" ca si asta are "pais'pe" volume si mai mult ca sigur o sa-mi mai ceara, daca reuseste sa treaca si peste hopul (psihologic) cu cele 500 de pag.
Ma cam enerveaza ca majoritatea cartilor publicare in ultimii ani au minim 3 volume (cam ca seriile de jucarii-surpriza pe care le primesti la cumparaturi la supermarket), pe care diverse edituri le contracteaza si apoi "uita" sa le mai traduca pentru piata romaneasca, abandoneaza seria si ramai in plop dupa unul-doua volume. Nici sa dau 70-80 de lei pe volume in engleza nu-mi vine.

Cartea asta ... mi s-a parut ok ca am citit la doua-trei prezentari pe site-uri de vandut carti (prefer sa citeasca o carte cu o asasina decat una cu printesa sclifosita), insa cand am citit recenzii in engleza m-am desumflat complet. Ma rog, pentru nivelul ei e sigur ok, mie mi s-ar parea probabil subtire tare, inca nu am citit-o.

Ei ii plac momentan intrigile puternice, cu personaje multe, suspans si fantasy, mare fan TV Game of Thrones si Twilight Saga, va fi o cititoare infocata ... fata lu' mama :) 

Am "amenintat-o" ca o sa-i dau "Cronicile Wardstone" (young adult dar usor horror, prima de gen pe care am citit-o si grozava), daca o tine "stomacul", poate si "Tunele" (geniala pentru orice varsta, dar peste 700 pag/vol) cand termina tot ce are de citit prin casa :)
"Tunele"-le sigur ii vor placea si fratiorului dar la ritmul la care se taraie cu cititul ... mai peste cativa ani.

Pe domnisor inca nu am reusit sa-l comving. Citeste, fara greutate dar cu multa lene. Seara, la culcare, cam jumatate de ora, cand ar fi singurele momente de citit, spune ca el trebuie doar sa stea sa-si aseze gandurile de peste zi in ordine, ca are multe lucruri la care sa se gandeasca :) De ... nu pot sa zic ca nu are dreptate, trebuie sa-i respect dorinta, cine stie ce mare filozof iese din el :)

I-am gasit intamplator la Biblioteca ceva carti cu benzi desenate alb-negru cu Warcraft, a citit vreo 3, eu am zis ca i-am gasit nisa si am comandat de pe okazii diverse numere din diverse serii de reviste de benzi desenate dar nu l-au prins, Warcraft-ul chiar i-a placut.


Carti de genul "Vacanta pofticiosilor" sau "Portalul magic" le devoreaza in mai putin de un ceas, problema e probabil la mine ca il vreau prea matur, prea repede :) O sa-i vina si lui vremea ...

Cred ca ar mai fi si altele dar ajunge pentru azi :)
  Acum i-am dat ca tema de vacanta "Al saptelea fiu"(A5, 170 pag).
Eu am citit-o in doua ore imediat ce am deschis-o, si i-am spus asta. El se mosmondeste de aproape o luna si e pe la jumatate dar parca vad ca l-a prins, cand se pune la citit nu ridica nasul jumatate de ora, si vine sa-mi mai povesteasca bucati. A fost cu lacrimi in ochi cand oamenii l-au dat afara din sat pe Jaxon (12-13 ani) ca facuse prostii cu vrajile (parca). Trebuie sa ii aleg cu grija povestile, pentru inceput, e un sensibil desi nu vrea sa se vada :)
E o poveste simpatica si cu cap si coada, asa cum mi-a sugerat el ca ar vrea, nu ii plac cartile cu povesti disparate, gen jurnal sau intamplari fara legatura intre ele. Cand le citeam eu, le placea orice, singur ... mai greu.

Deeeeci ... viitorul suna bine :)

Un comentariu:

  1. A citit si Ioan cateva din cartile prezentate de tine. (Alea de la corint jr). Nu stiam ca e si filmul.merci!
    Pare interesanta aia cu Ic si Tesla. Punem pe wishlist.

    RăspundețiȘtergere